Nu, nu eşti singur!

Soarele de jăratec
se stinge
sub pătura nopţii
iar fumul înăbuşirii
zămisleşte
amintiri întunecate.
Din lacrima lor,
tristeţe şi dor
se revarsă
în sufletul tău
îndrăgostit de răsărit.
Şi-n golul ce urcă
în fiinţă domol,
tu lasă, să intre acum,
dorul meu!
Şi noaptea cu vise
de mine trimise,
să-ţi fie alean
când ţi-e greu!
S-aştepţi dimineaţa
cu raza-i gingaşă,
obrazul clătind la izvor!
Să-ţi bucuri auzul
de-ţi cântă cocoşii
şi pasul te poarte
prin viaţă uşor!