Vers de mătase fină

Cetatea mândră
de pe deal,
din care vin izvoarele
cu ape dulci de ideal
stropind în zori,
ponoarele,
o văd mereu
cu fruntea-n soare,
de strajă ţărmului de vers
cuprins
în inimă dogorâtoare!

În turn sunt bogăţii
râvnite,
strânse cu grijă
peste ani,
privirile-i sunt oţelite
cetăţii mândre de titan.
Roteşte-ţi ochii
şi priveşte
cum ploaia visurilor tale,
ponoarele le primeneşte
să-ţi fie sabie şi zale!

Iar codrii
de mătase fină
cu brazi şi paltini uriaşi
ce se desfată
în lumină
te-or legăna,
în glasul lor
mereu cu dragoste şi dor,
făcând şi ei
aceeaşi paşi
către izvor.