Acelaşi drum

Te prind de mână: nu privi-napoi!

Nu fă greşeala fără de scăpare,

Urcăm Golgota asta amândoi!

Ţi-e drumul greu, primejduit,

picioarele ţi-s aprig scrijelite

dar chipul tău e luminos

şi privirile-osândite!

Şi de-o să cazi

cu fruntea-n mărăcini

lasă-mi, povara frunţii tale!

O cruce, fie şi din spini

să-ţi duc pe-a vieţii înspinată cale!

Când soarele se va ascunde

şi de durere n-o să-l vezi,

să-ţi fiu alături, o lumină,

şi în lumină să mai crezi!

Când sete-ţi este eu să-ţi fiu,

năframa buzii arse în pustiu!

Să-ţi întăresc, în timp, credinţa

în tot ce înseamnă iubire

şi să câştigi cu biruinţă

a noastră primenire!

Dorinţă

Ochii mei vor să te vadă, legănându-ţi clipele
Şi iubirea-mi diafană să-ţi mângâie pleoapele.

Gura mea îţi vrea sărutul, floare de nu-mă-uita
Iar fiinţa mea-nceputul îl vrea cu fiinţa ta!

Să fiu eu, floarea din floare care dis-de-dimineaţă
Îţi presară stropi de rouă peste însetata-ţi viaţă!

Dorul, craiul nopţii mele

Dorul,
craiul nopţii mele îmi aprinde tainic
stele.
Într-un ochi de peruzea mi-nfloreşte
dragostea

Şi-ntr-o rază de lumină, luna galeşă mi-anină
Visele care aşteaptă mângâierea
înţeleaptă.

Iar la ceas târziu
în noapte, gândurile devin şoapte.
Dorului îi spun încet că sunt trează şi te-aştept.

Primăvară-sărbătoare

Jubilând pomul înfloare,
Infinitu-n sărbătoare,
Cântecul păsărilor
Şi râsul fecioarelor,
Bucuria mieilor,
Gândul fariseilor,
Sacrificiu şi blestem
Primăvară, dulce semn!

Urna sufletului meu

În vasul acesta rustic
pictat cu  vechi motive,
cenuşa patimilor
e înţesată
de mine explozive.
Ai grijă, exploratorule,
iubirea e încă o mină activă!

Zădărnicie

O floare crescută-n deşert,
o floare pierdută
rămâne!
Nu-s inimi,
nici mâini s-o mângâie,
nici ochi să-i aline suspine.
Iubire, pe veci spulberată
în grădini să-nfloreşti
altă dată!

Metamorfoză

Ca prin farmec din germenii de grâu, a doua zi,
pâinea rumenă mă îmbie pe masă
şi dragostea noastră în focul solar
iveşte un prunc drăgălaş.

Viaţa, un poem de iubire

Când treci pragul casei
''te iubesc!'' vreau să auzi
şi când paşii ţi-i porţi prin toamnă
fiecare pom să-ţi de-a bineţe
cu un ''te iubesc!''.
Pe scările urcuşului zilnic
''te iubesc!''să-ţi răsune în urechi.
Şi în faţa ferestrei lovite de ploaie,
când ochii ţi-i vei clăti
vei afla cât pot eu iubi.
Nu, nu sunt în cărţile păstorite,
Sunt aici, la tine în minte!

Intoarce-te!

 Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!
Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!
Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!
Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat
Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,
Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

Zilele-poeme

Suntem normali
adică, formidabili!
Sub ochii tăi
o lume nouă creşte.
Sub mâna ta,
un mugure-nfloreşte.

Într-un sărut
fiinţa mea se prinde
de inimă
şi iute ţi-o aprinde.

Suntem normali
adică, formidabili!
O mângâiere
te prelinge-n vene,
balsam să-mi curgă
în zilele poeme.

A fost odată un Om

Tu vezi acum, poetul ne-a iubit.
În fiecare vers stă mărturie,
inima lui, care avea să fie
proiecţie a noastră-n infinit.
Şi simţi din nou cum iremediabil
şi de neconsolat rămâne hăul.
Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
că nu ai fost măcar, un pic amabil.
Şi-a fost un Om atât de mare-n toate
de nu-l încape o eternitate!

Prima iubire

Când ai apărut, n-am reuşit să te păstrez!

Te-ai topit odată cu iarna...
Ce repede se-nvârteşte pământul când iubeşti!

Gândule, taci!

Gândule, taci!Nu mă trimite,
să mângâi zarea ce-mi pierde cărarea!
Gândule taci!
Nu-mi sufla-n van,
vrerea-n ocean
ci lasă-mă râu, pe langă grâu!

Câmp de maci în Moldova

Am văzut
un câmp rănit,
de atâţia maci în floare
de plângea, sângerând lanul
viselor, spre neuitare!

Îndemn

Tinereţea, dacă-ai vrea

Ai păstra-n inima ta

Ce pare că s-a-mpietrit

Dar şi piatra-i din iubit!

Tot de Dumnezeu, lăsată,

Tot un foc e şi în piatră!

Dorinţe legitime

După atâta vreme,
de lupte şi de zbucium
mi-e dor să mai aud
un glas tainic
de bucium.
De pe un deal să cheme
fiinţa mea retrasă,
spre culme s-o îndemne,
căci viaţa e frumoasă!
Şi linişte să-i dea
un cântec muntenesc,
  cum şoapta gurii tale,
când spune
,,te iubesc!,,

Visul ca o săgeată

Nimeni nu-mi poate lua visele!
E prima descoperire
a arcaşului din mine.
Şi totuşi,
o săgeată nu-mi iese la socoteală!

Romanţa dragostei

 Cupa dragostei ţi-ntind într-o caldă mângâiere,

Inima de dor ţi-aprind. Simt cum bate cu putere!

Fruntea de-mi vei săruta, mâinile am să-ţi sărut

Şi din cupă noi vom bea picătura de alint.

Soarbe, vinul cel de soi pe şoptite, pic cu pic!

Numai astfel, amândoi, nu vom regreta nimic!

Ascunde-mă!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă, să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea la care mă-nchin zi de zi!
Căci scumpă îmi este iubirea de tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte, când tandră îţi voi răsări
Şi crede-n săruturi şi şoapte, balsam pentru-o nouă zi!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă, să mă ridic!

Zbor

În preajma lui
simt că prind aripi!
Cuvintele,
un cântec îmi devin!
În preajma lui mă simt
femeie,
iubită cum n-am fost
nicicând!
Şi-n clipa când, mă ia de mână,
cu drag privirea-mi
căutând
mă simt, pe viaţă mai stăpână
şi mai bogată-atunci mă simt!
În preajma lui simt
că prind aripi
Şi-n zboru-acesta râd şi plâng.

Portret cu orhidee

Astăzi,
sub vechiul castan
de pe culmea de deal ruginit
îţi scriu
şi privind spre zenit,
un cer de cuvinte-ţi trimit.
Din gândul
ce-mi este robit
trimit vraja viselor mele,
limpede râu să-ţi suspine.
Tu, caută
şi vino spre mine,
să faci visul nostru-mplinit!
Astăzi,
sub vechiul castan,
schiţez un portret de femeie,
alături de-o floare,
blând ideal
şi-n gând, floarea mea,
orhidee.

Iubirea iernii

Repetai într-una că suntem nebuni.
În jur, zăpada neobişnuit de albă te contrazicea.
În trei zile, focul nostru a topit iarna.
Suntem nebuni, ,,nebuni'' spuneai.
Nu, iubitule, suntem liberi!

Eu ştiu...

Eu ştiu că eşti acolo, undeva 

Visezi şi tu, mai bună viaţa ta; 

Pe frunte sărutarea să imi dai 

Şi-alături, suflete, să-mi stai!

Adorm cu perna-n braţe uneori 

Pe ea în zorii zilei, lacrimi-flori 

Din visul ce în noapte ai trimis 

Să-mi fie-alean, tu, tandru vis.

Ploile nopţilor

Se lasă noaptea şi tăcut din întuneric îţi faci scut 

Şi nu auzi încetişor cum plânge ploaia ca un dor. 

Dacă-ai ieşi în calea sa cu stropii dulci te-ar mângâia, 

Ţi-ar şterge-n taină, lacrima şi-atunci poate că m-ai vedea. 

Şi n-ar fi noapte, mai frumoasă şi nici inimă mai voioasă 

Ca noaptea ploii încălzită de-o inimă îndrăgostită!

Dilemă

De ce e furioasă, tocmai acum, Penelopa din mine?
Întreaga-mi fiinţă se zbate într-o furtună teribilă
De parcă Ulise însuşi s-ar smulge din suflet.
Mâine îi voi scufunda corabia sau îl voi transforma în statuie!

Viaţa ca o clipă

E clipa plină de-aşteptare,

În zorii zilei ca şi-n fapt de seară 

Şi dând speranţe vii copilei 

Îi umple calda-i inimioară. 

E clipa plină de mireasmă, 

De tinereţe-mbobocită.

Pe-aripi de vis trimite gândul 

Că într-o zi va fi iubită. 

E clipa-i dor amăgitor 

Şi timpul i-a tot fost povaţă 

Şi doldora de vis şi dor 

Priveşte iar senină-n faţă. 

Cât sufletul îi înfloreşte 

În raza soarelui încinsă 

Copila noastră tot iubeşte 

Visarea ei de vreme ninsă.

Unde oare, se duc toate?

Unde oare, se duc toate?
În neant, veţi spune, poate!
Dar eu cred că din iubire
Toate merg în amintire.
Şi poate că strânse-s toate
În a lumii aspră carte:
Casă pentru fiecare,
O lumină şi-o culoare.

Mirare

Ce rece-i ochiul tău, ce mare

şi-n el, atâta înfruntare

soră cu-o dulce disperare!

Îngerul meu

Dacă nu ar fi fost visul,
Lumea asta de temut
De nu-mpiedicam cu dânsul
Demult m-ar fi doborât...

Dar mi-a stat la căpătâi
Visul, mândru Făt-Frumos!
La iubirea mea dintâi
Mă ducea pe-un cal fălos.

Şi uitam pentru o clipă
De necazuri şi dureri
Când călătoream cu visul,
Voioasă, prin primăveri.

Deveneam din nou fecioara,
Veselă, neprihănită.
Printre nourii-alburii
Mă simţeam din nou iubită.

M-am trezit îmbărbătată
Şi-ntinerită, mereu
După o călătorie
Cu visul, îngerul meu.

Reflecţii

Nicio bucurie nu e întreagă!

Nu sunt aşa cum mă visezi,

Nu eşti aici când te doresc

Şi totuşi suntem jumătăţi ale aceluiaşi măr!

Nehotărâre

Noaptea mi-e sfetnic bun

şi stelele mă inspiră

Şi totuşi

nu ştiu cum şi nici de ce,

cuvintele-mi expiră. 

Gândesc că sunt fericit

dar sunt nehotărât!

Inimă de granit, spune-mi

unde-am greşit 

Şi când te-ai împietrit?

Metamorfoză

Un ocean de stele, bolta in imens ocean se-alintă
Şi văd stele căzătoare in adâncuri cum se-avântă.
Unele mai ard pe valul înspumat, pe creasta lui,
Luminiţă-nsingurată cum e steaua dorului.
Şi Luceafăru-şi trimite o săgeată spre adânc
Dar nu cade drept lumina. Apa, razele îi frâng.

Am iubit odată, vara

Am iubit odată, vara

Cu noianul ei de fluturi

Ce cu verdele-i din suflet

Creştea multe începuturi.

Am iubit odată, vara

Ce la focu-i mă-ncălzea

Dulce-mi întindea ciorchinii

Şi o stea îmi promitea.

Am iubit odată, vara

Şi al ei izvor curat.

N-am să mai găsesc în viaţă

Apa-aceea niciodat!

Regina

În jur, mii de stele ţes drum de mătase:
Iubirea-ntre ele, regină rămase!
Coboară în suflet şi-i toată un zâmbet,
Colindă albită de dor, purtată de dulce fior.

Inimi gemene

Tristul pian într-o sală şedea şi mâna iubirii o tot aştepta.
Degete lungi el îşi imagina, că ar luneca pe clapa sa... 

Şi-atunci pianul cânta: vino, fetiţo, să mă mângâi,
Vreau dorul tău sub căpătâi! În noi acorduri, să tresar uşor, 

Sub mâna ta să simt că zbor, să-mi fii bucurie şi-amor!

Vino, să-mi scrii o poezie şi note dulci îţi dau, o mie!

Gânduri de dragoste

Am pus în ochi, lumina ce din adâncu-mi vine
Să-ţi lumineze drumul spre-a mea fiinţă mică:

Tristeţea să-mi ascundă, chiar şi singurătatea
Şi lacrima din gene să nu o vezi când pică.

Eu aş veni la tine, acum şi-n orice clipă,
Din cântecele lumii doar unul să mi-l cânţi!

Acolo unde marea, un munte înfiripă

Să îţi rămân chemarea, să ne iubim cuminţi.

Amintire

Braţele tale m-au primit şi m-au leganat.

Copil am redevenit atunci.

Grijile mi-au dispărut, lumea s-a volatilizat.

Eram numai noi.

Tu, leagăn iubirii mele,

mirat, speriat, fericit că am răspuns

chemării tale, din adâncuri.

Roua dragostei de viaţă

Eu te simt în raza blândă, primăvară parfumată!
În dorinţa mea arzândă te presimt ca niciodată

Când în zori, pe-o adiere, calmă şi uşoară vii
Şi creşti muguri plini de miere, pomilor şi printre vii.

Străluceşti, purtând în plete un noian de violete

Iar din galbene narcise împleteşti noaptea la vise.

Eu te am în suflet, fată!Tu, mereu îmi înfloreşti
Floarea vieţii, parfumată cu idile şi poveşti!

Un bujor-aprins zâmbeşte unei dalbe lăcrămioare.

Faţa ta iar străluceşte, lăcrimând de-atâta floare!

Roua dragostei de viaţă, tot preface-n nestemate!

Şi mi-am dat cu ea pe faţă  să fiu primăvară-n toate!

Dorinţă

Lasă-mă, să te iubesc!
De mii de ani, te rog.
Dar tu, eşti mereu călător
Şi strigătul meu
S-a pierdut pe cale.
Lasă-mă, să te iubesc!

Fericirea e mută

M-ai rugat odată să-ţi scriu o poezie
dar eram atât de îndrăgostită
că nu-mi găseam cuvintele:
se ascunseseră adânc, în suflet.
Şi-apoi duceam darurile tale
destul de grele pentru umerii mei tineri.
Dar poezia întârzia să apară
şi într-o zi ai plecat.
Atunci au irumpt şi dorul mi-a ars sufletul
alungând cuvintele
ascunse din iubire, cu grijă.

Floarea de colţ

Când ai pierdut, aproape totul
s-a căscat o prăpastie uriaşă şi,
brusc, îmbătrânind ai fi vrut să mori.

Urma să descoperi că având viaţă, ai totul... 

Ca să trăieşti deplin, ai plătit urcând târâş
pe culmea durerii, unde floarea de colţ te aştepta.
Văzând-o numai, sufletul tău a renăscut.

Îngerul grădinii

Eram un fluture mic şi jucăuş.
Te iubeam atat de mult că
spuneam tuturor, în zborul meu,
iubesc, iubesc, iubesc!
Numai pe tine te lăsam să-mi mângâi culorile,
(curcubeul în care mă înfăşase viaţa).
Toţi te invidiau pentru fluturele din grădina ta!
Şi tu invidiai florile...
Într-o clipă de rătăcire mi-ai rupt aripile
dar îngerul grădinii mi-a dat aripi noi
din petale de flori.

În căutarea oglinzii

Când se sfârşesc iubirile,

rămâi din nou, doar cu tine

şi te sperie faptul 
că nu te mai recunoşti...

Eşti de fiecare dată o altă fiinţă

şi numai o nouă oglindă 
va face să te regăseşti.

Şi, ce chip frumos răsare 
din focul noii iubiri!

Reflecţii

Moartea asta mă condamnă,

la viaţă şi nenoroc,

să renasc verde

în toamnă,

primăverii făcând loc.

Ciclic ea mă ameţeşte

cu cireşe şi gutui.

Doar mirosul de tămâie

îi va pune pofta-n cui!

Moartea asta mă consumă

ca pe-un vers rebel, temut.

Viaţa-mi devine

postumă

dintr-un ordin de demult.

Împlinire

În căsuţa mea de turtă dulce

te-am adus cu drag pe tine, vis

să rămai cu mine

mereu să te-acopăr cu flori de cais!

În căsuţa mea de turtă dulce

încape o lume cu bune şi rele.

Înalţimea ta însă îmi aduce

Toată strălucirea cuprinsă în stele!

Întâmplare simplă

Tot vorbind mereu

de stele

m-am surpins,

gândind la steaua mea.
O vedeam acolo,

între ele

şi prin tine, parcă strălucea!

Tot vorbind

de mare şi de lună

ne-am scăldat în vise

amândoi.
Ne-am trezit

cu dragostea, stăpână.

Cerul însuşi

cântă pentru noi!

Puterea trandafirului

Cu singura-mi torţă

am venit să te însoţesc

în lumină.
În urmă, grota,
îndelung pregătită pentru tine

a explodat de furie!
La gura ei,
un boboc de trandafir
ţi-a tăiat calea şi tu
l-ai cules

într-un gest
atât de evlavios
încât m-am topit odată cu torţa!

Lumini şi umbre

Mă regăsesc la lumina lămpii

într-o seară a greierilor.

Eu şi imginea mea
două umbre ce dispar, 
născându-se...

Nu, iubirea n-a murit!

Nu, iubirea n-a murit!
Semnele ei sunt peste tot,
mâna întinsă orbului
şi ţipătul pescăruşului,
crinul suind pe raza lui,
parfumul veşniciei teiului,
şi ruga-aprinsă-a schitului.
Nu, iubirea n-a murit!