Se lasă noaptea şi tăcut din întuneric îţi faci scut
Şi nu auzi încetişor cum plânge ploaia ca un dor.
Dacă-ai ieşi în calea sa cu stropii dulci te-ar mângâia,
Ţi-ar şterge-n taină, lacrima şi-atunci poate că m-ai vedea.
Şi n-ar fi noapte, mai frumoasă şi nici inimă mai voioasă
Ca noaptea ploii încălzită de-o inimă îndrăgostită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu