Popas
marți, 29 martie 2011
O iubire spulberată
O floare
de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie
şi o mângâie
când voios soarele-adie
şi o mângâie
pe viaţă.
Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
dorindu-şi mereu să stea
numai
în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit
din senin,
din senin,
fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.
Pufuleţ de păpădie,
Pufuleţ de păpădie,
tu ce zbori
din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde
Cine te va prinde
oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun
O fi un om bun
sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?
sâmbătă, 26 martie 2011
Primăvară la cincizeci de ani
Primăvara asta
mă găseşte iară,
cu privirea-n flori
culegând parfum,
sufletul umplându-mi
a cincizecea oară
de mireasma vieţii
presărată-n drum.
Primăvara asta
mă îmbrăţişează,
tot cu braţe pline
de înduioşare.
Îmi pătrunde-n suflet
a iubirii rază
şi mă tot dezmiardă,
dulce legănare.
Primăvara asta,
daruri iar îmi face,
cercei de cireşe,
inimi de căpşuni.
Vişina amară,
în palme mi-o coace
doar învăluind-o
cu ochii ei buni.
Din verdeaţa clipei
îmi croieşte iară
rochie aleasă
pentru balul ei.
Păpădii în poale
razele-mi brodează.
Primăvara asta
poţi să-mi ceri ce vrei!
Sunt aşa bogată,
fără să am bani
doar cu masa plină
de alese fructe
şi-s aşa frumoasă,
la cincizeci de ani
cu obraji-bujori
şi cu vise multe!
mă găseşte iară,
cu privirea-n flori
culegând parfum,
sufletul umplându-mi
a cincizecea oară
de mireasma vieţii
presărată-n drum.
Primăvara asta
mă îmbrăţişează,
tot cu braţe pline
de înduioşare.
Îmi pătrunde-n suflet
a iubirii rază
şi mă tot dezmiardă,
dulce legănare.
Primăvara asta,
daruri iar îmi face,
cercei de cireşe,
inimi de căpşuni.
Vişina amară,
în palme mi-o coace
doar învăluind-o
cu ochii ei buni.
Din verdeaţa clipei
îmi croieşte iară
rochie aleasă
pentru balul ei.
Păpădii în poale
razele-mi brodează.
Primăvara asta
poţi să-mi ceri ce vrei!
Sunt aşa bogată,
fără să am bani
doar cu masa plină
de alese fructe
şi-s aşa frumoasă,
la cincizeci de ani
cu obraji-bujori
şi cu vise multe!
Eu sunt fericirea mea
Eu sunt
o fiinţă-ntreagă,
jumătatea nimănui!
Viaţa mea
Viaţa mea
îmi este dragă,
nu dau seamă orişicui!
Soarele întreg
Soarele întreg
e-al meu,
mă-ncălzeşte-ntotdeuna
şi cu raza-i jucăuşă,
şi cu raza-i jucăuşă,
noaptea-mi luminează,
luna!
Cerul,
luna!
Cerul,
visul şi pământul,
nu-mi mai fură din păreri,
nu-mi mai întoarce,
nu-mi mai întoarce,
cuvântul,
jumătatea de mai ieri!
Îmi iubesc singurătatea,
Îmi iubesc singurătatea,
încărcată de frumos
şi ridic, din ea,
şi ridic, din ea,
cetatea unui suflet maiestuos!
Călătorul
Mi-aş fi dorit
să fi rămas cu mine
şi timpul
şi timpul
să fi stat în loc
dar tu călătoreşti mereu,
dar tu călătoreşti mereu,
iubite,
în căutare de noroc!
Mi-ar fi plăcut,
în căutare de noroc!
Mi-ar fi plăcut,
să-ntâmpin primăvara,
la pieptul tău privind semeţ
dar te-ai pierdut
dar te-ai pierdut
iubitule, în iarnă
şi asta,
şi asta,
niciodată, n-o să-ţi iert!
Mărturisire
Ce drag îmi este chipul tău,
şuviţa
ce-ţi cade pe frunte
şi ochii tăi ce caută mereu,
şi ochii tăi ce caută mereu,
alţi ochi strălucitori de ciute!
Guriţa ta,
Guriţa ta,
nesăţios privesc
şi rodiile-i le-aş muşca.
La pieptul tău m-aş încălzi
şi lin izvor
mi-ar susura!
Dând tonul dragostei
Dând tonul dragostei
profunde,
pe valuri de amor plutind
ne-am preschimba voios în unde
ne-am preschimba voios în unde
şi-apoi ne-am regăsi,
iubind.
Amintiri din viitor
Pe drum,
viitorul m-a primit
în braţele sale.
viitorul m-a primit
în braţele sale.
Bucuria întâlnirii
înflorea
înflorea
pretutindeni
nuferii.
Poveştile tale
cu iz de mânăstire
linişteau
nuferii.
Poveştile tale
cu iz de mânăstire
linişteau
bătăile inimii.
A urmat
A urmat
sărutul pecete,
dulce izvor,
dulce izvor,
aprigă sete.
Însuşi Dumnezeu
ne-a mângâiat
Însuşi Dumnezeu
ne-a mângâiat
creştetul
a mulţumire.
a mulţumire.
vineri, 25 martie 2011
Vis de-o noapte
M-a surprins în noapte,
luna
lunecând
lunecând
spre poarta ta.
Îmi făcea cu-n ochi,
Îmi făcea cu-n ochi,
nebuna
şi spre tine
şi spre tine
mă-ndemna!
Îmi spunea, dintr-o privire
(şi-nclinată sunt
Îmi spunea, dintr-o privire
(şi-nclinată sunt
s-o cred,)
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!
Şi ascunsă-n pelerină,
de priviri mai indiscrete,
spre iubirea ta divină
vin,
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!
Şi ascunsă-n pelerină,
de priviri mai indiscrete,
spre iubirea ta divină
vin,
purtând luna în plete!
Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte,
Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte,
tandru vis!
Copacul
Copacul,
fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori
veghea în zori
ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!
Şi în tristeţea lui solemnă
Şi în tristeţea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce,
a celui ce,
de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!
Şi drept,
Şi drept,
aşa cum eu îl ştiu,
în faţa timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!
Nu plânge
Nu plânge
doar se leagănă
şi dorul şi-l tăragănă,
chemând la el,
chemând la el,
podoaba-i iară
să-l împresoare-n
primăvară.
Şi-n ochiul de fereastră-albastră,
Şi-n ochiul de fereastră-albastră,
oglinda
de la casa noastră,
deşi e gol,
deşi e gol,
neputincios
se vede verde, Făt-Frumos.
Tablou de toamnă
S-a stârnit afară
vântul
şi am căutat
cuvântul
printre ramuri
printre ramuri
scrijelite
şi frunze
îngălbenite.
S-a stârnit apoi
S-a stârnit apoi
o ploaie,
păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie
din copacul ce se-ndoaie
de tristeţe, la pământ.
Printre picurii
Printre picurii
de ploaie,
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.
Răzvrătită şi geloasă
Răzvrătită şi geloasă
tună,
fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme, somn uşor!
O iubire spulberată
O floare
de păpădie
s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie,
când voios soarele-adie,
mângâindu-o
pe viaţă.
Şi pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea
dorindu-şi mereu să stea
numai
în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat
Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.
bănuţul ei aurit.
Chiar şi vântul a venit
din senin,
din senin,
fără de veste
şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte şapte mări.
Pufuleţ de păpădie,
Pufuleţ de păpădie,
tu ce zbori
din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie
cine soarta să ţi-o ştie
şi cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde
Cine te va prinde
oare
să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun
O fi un om bun
sau poate,
unul rău, chiar şi hapsân?
Dorinţe magice
Azi sunt mândră Crăciuniţă,
Mi-am pus roşie rochiţă!
Cu desaga încărcată
Stau cuminte lângă vatră!
Mi-am pus roşie rochiţă!
Cu desaga încărcată
Stau cuminte lângă vatră!
Vino, pe genunchii mei!
Port cu mine tot ce vrei!
Meriţi tot ce e mai bun!
Mi-a spus mie, Moş Crăciun!
Am adus în piept, iubire
Şi în ochi numai sclipire
De noroc şi bucurie,
Ani să-ţi bucuri şi o mie!
Am în mâini doar mângâiere!
În glas am lapte şi miere!
Ţi le dau cu bunătate.
Tu, primeşte-le pe toate!
Port în suflet dezmierdări,
Şi pe buze, sărutări.
Noaptea magică ne fie
Pentru suflet, armonie!
Noapte de sânziene
Ce mi-ai adormit voinice,
la umbra paltinilor, în ţinutul ielelor,
locul sânzienelor?
Zână, tu nu-mi face rău!
Zână, tu nu-mi face rău!
Mie-mi place dansul tău!
Ochişorii-ţi de turcoaz
Ochişorii-ţi de turcoaz
mă vor scoate
din necaz!
Învoieşte-te,
Învoieşte-te,
de-ai vrea Zâna mea,
frumoasa mea, să stau în privirea ta
ca să-ţi pot cânta doina!
Cenuşăreasa
Eu sunt cenuşăreasa cea trudită.
O zână m-a-nţeles, m-a ajutat
Şi-acum, în rochia de bal, gătită
Mă-nfiinţez cuminte la palat.
În jur sunt prinţi şi sunt prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă parcă ţese
Iubirea pentru cel ce-mi stă în faţă.
Dintr-o privire, el îmi cere mâna
Şi eu mă văd alunecând uşor
Spre cel pe care-l vreau pe totdeauna
Şi pentru care simt teribil dor.
Plutim, dansând pe roze, prima dată!
Cuvintele vrăjite ne-mpresoară
Şi simt cum ochii-mi verzi îmi cată
Şi sufletul începe să mă doară.
Alerg să mă ascund de el, pe dată
Într-un poem de dragoste târzie.
Cuminte, iubitoare şi retrasă
Cu-al meu pantof îl mai aştept să vie!
Şi-acum, în rochia de bal, gătită
Mă-nfiinţez cuminte la palat.
În jur sunt prinţi şi sunt prinţese
Ce se-nvârtesc în cercuri mari de viaţă.
În pieptul meu o vrajă parcă ţese
Iubirea pentru cel ce-mi stă în faţă.
Dintr-o privire, el îmi cere mâna
Şi eu mă văd alunecând uşor
Spre cel pe care-l vreau pe totdeauna
Şi pentru care simt teribil dor.
Plutim, dansând pe roze, prima dată!
Cuvintele vrăjite ne-mpresoară
Şi simt cum ochii-mi verzi îmi cată
Şi sufletul începe să mă doară.
Alerg să mă ascund de el, pe dată
Într-un poem de dragoste târzie.
Cuminte, iubitoare şi retrasă
Cu-al meu pantof îl mai aştept să vie!
Aşteptarea
Se-ntunecă zarea toamnei târzii
Şi-aleargă ploaia pe-alei, după frunze.
Şi-aleargă ploaia pe-alei, după frunze.
La masă eu scriu şi-i dedic poezii
Şi toamnei şi ploii, iubitele-mi muze!
Îmi iau mai apoi pelerina şi plec
Prin vaietul ploii şi-n ropot, târziu.
Undeva, într-o gară vin să-te-aştept,
Liman şi speranţă, iubire să-ţi fiu!
Fericită-s! Mă scald în aer curat
Şi-mi vine să zburd prin stropii reci!
Mă prind însă de braţul, ce mi l-ai dat
Şi-alunec cu tine pe albe poteci.
Priveşte, căminul ne-aşteaptă!
Intrăm zgribuliţi şi grăbiţi amândoi,
Privind cu regret de pe-o treaptă
La pomii grădinii rămaşi trişti şi goi.
Un ceai aromat ne-ncălzeşte acum
Şi ochiii se caută privind duios
La omul acesta, venit de la drum,
Un tandru şi bun Făt-Frumos.
Şi toamnei şi ploii, iubitele-mi muze!
Îmi iau mai apoi pelerina şi plec
Prin vaietul ploii şi-n ropot, târziu.
Undeva, într-o gară vin să-te-aştept,
Liman şi speranţă, iubire să-ţi fiu!
Fericită-s! Mă scald în aer curat
Şi-mi vine să zburd prin stropii reci!
Mă prind însă de braţul, ce mi l-ai dat
Şi-alunec cu tine pe albe poteci.
Priveşte, căminul ne-aşteaptă!
Intrăm zgribuliţi şi grăbiţi amândoi,
Privind cu regret de pe-o treaptă
La pomii grădinii rămaşi trişti şi goi.
Un ceai aromat ne-ncălzeşte acum
Şi ochiii se caută privind duios
La omul acesta, venit de la drum,
Un tandru şi bun Făt-Frumos.
Grădinare, unde eşti?
E o arşiţă
cumplită.
cumplită.
Grădinare unde eşti,
să-mi uzi dragostea-nflorită
şi să ţesem vii poveşti?
Doamne,
dă un strop de ploaie
sau trimite-mi grădinarul,
care toată ziua cântă,
să ridice stăvilarul!
Să-mi ude la rădăcină,
trandafirul meu
curat!
Floarea dragostei-lumină
curat!
Floarea dragostei-lumină
să-mi respire ne-ncetat!
Roua dragostei de viaţă
Eu te simt
în raza blândă,
în raza blândă,
primăvară parfumată!
În dorinţa mea
arzândă
În dorinţa mea
arzândă
te presimt ca niciodată,
când în zori,
pe-o adiere,
pe-o adiere,
calmă şi uşoară vii
să creşti mugurii de miere,
să creşti mugurii de miere,
pomilor şi printre vii.
Străluceşti
şi porţi în plete
şi porţi în plete
un noian de violete
Iar din galbene narcise
împleteşti noaptea la vise.
Eu te am în suflet,
fată!
fată!
Tu, mereu îmi înfloreşti
floarea vieţii,
floarea vieţii,
parfumată
cu idile şi poveşti!
cu idile şi poveşti!
Un bujor-aprins
zâmbeşte
zâmbeşte
unei dalbe lăcrămioare.
Faţa ta iar străluceşte,
lăcrimând
de-atâta floare!
de-atâta floare!
Roua dragostei
de viaţă,
de viaţă,
tot preface-n nestemate!
Şi mi-am dat cu ea pe faţă
să fiu primăvară-n toate!
Stropi de dragoste bălaie
Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare.Pasul nu se mai grăbeşte!
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare.Pasul nu se mai grăbeşte!
După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!
Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a ,,bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!
Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă.Şi pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.
Iubita-floare
Sunt floarea,
iubita ale cărei petale le rupi, inconştient,
zicându-ţi: mă iubeşte, nu mă iubeşte,
mă iubeşte, nu mă iubeşte...
Şi zilele trec şi cu fiece petală pierdută,
mă întreb: mă iubeşte? nu mă iubeşte!
mă iubeşte? nu mă iubeşte...
Mă iubeeşte!
Pe altarul poeziei
Ai semănat cuvinte-flori,
Dumnezeiesc deschise-n zori
Şi-ndrăgostite doar de soare
Precum iubirea roditoare!
Din coşul inimii,
fierbinte
Ai semănat
mii de cuvinte,
divine muzici împletind
din lacrima pură de gând.
Prea-plinul lor l-ai revărsat
Peste un univers
curat,
peste un suflet de iubită
de seva lor, îndrăgostită!
La templu a venit
sfioasă,
aducând inima-i voioasă,
legată de-un cuvânt de jar,
să ardă-veci pe-al tău altar.
Dumnezeiesc deschise-n zori
Şi-ndrăgostite doar de soare
Precum iubirea roditoare!
Din coşul inimii,
fierbinte
Ai semănat
mii de cuvinte,
divine muzici împletind
din lacrima pură de gând.
Prea-plinul lor l-ai revărsat
Peste un univers
curat,
peste un suflet de iubită
de seva lor, îndrăgostită!
La templu a venit
sfioasă,
aducând inima-i voioasă,
legată de-un cuvânt de jar,
să ardă-veci pe-al tău altar.
Clipă limpede
Ţine-mă, în braţe,
soartă,
soartă,
Mângâie-mi pe frunte,
stele
stele
Şi în ochii tăi,
cu grijă,
cu grijă,
Pune-mi, numai peruzele!
Înfloreşte-n piept
iubirea,
iubirea,
Ce din faşă mi-ai promis,
Să îmi depăn
fericirea
fericirea
Pe aripa ei de vis!
Ţine-mă, în braţe,
soartă,
soartă,
Legănându-mi clipele
Să găsesc în ele,
poartă,
poartă,
Pentru drumul limpede!
Să nu mă-ntrebi!
Să nu mă-ntrebi, unde mi-e gândul
de-mi vezi privirea-n gol, pierdută!
Poate că-l mângâie aevea,
fiinţa ce îţi pare mută!
Să nu mă-ntrebi,
de ce tăcerea
mă însoţeşte pe-nserat!
Poate că îmi descopăr vrerea
din cântecul ce n-am cântat.
Să nu mă-ntrebi, nimic, acum,
când
în răscruci se întretaie,
în răscruci se întretaie,
atâtea drumuri neştiute
şi inima mi-e vâlvătaie!
Arc peste timp
Aşteaptă-mă, visare-nălţătoare,
În vârf de munte, ca să te ajung
Să-mi dărui razele de soare.
În vârf de munte, ca să te ajung
Să-mi dărui razele de soare.
Cu ele, lumea să-mi încing!
Cu râuri limpezi şi albastre,
Să mă-nfrăţesc în zori de zi
Şi tu să dai iubirii noastre
O şansă, pentru cât vom fi!
Fii, bucuria toamnei mele
Şi-n primăvară s-o prefaci!
Condu-mă iaraşi printre stele,
Fiinţa mea să o împaci!
Îţi dăruiesc, drept mulţumire,
Pentru credinţa neînfrântă,
Doar viaţa mea, a ei iubire
Să-ţi fie aripă şi tâmplă!
Cu râuri limpezi şi albastre,
Să mă-nfrăţesc în zori de zi
Şi tu să dai iubirii noastre
O şansă, pentru cât vom fi!
Fii, bucuria toamnei mele
Şi-n primăvară s-o prefaci!
Condu-mă iaraşi printre stele,
Fiinţa mea să o împaci!
Îţi dăruiesc, drept mulţumire,
Pentru credinţa neînfrântă,
Doar viaţa mea, a ei iubire
Să-ţi fie aripă şi tâmplă!
Puterea cuvântului scris
Pe când, pe tăbliţă scriam,
Scrijelind cu-n condei ascuţit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.
Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăbliţa cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Şi cel mai cuminte îndemn.
Şi, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.
N-a prins să vadă-n-sfârşit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliţă de scris:
Omagiul, din suflet adus!
Scrijelind cu-n condei ascuţit
Mirată îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.
Bătrâna ce mi-a pus în mâini,
Tăbliţa cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Şi cel mai cuminte îndemn.
Şi, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său mult iubit.
Mi-a rămas în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.
N-a prins să vadă-n-sfârşit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliţă de scris:
Omagiul, din suflet adus!
Răsărit
Zori de zi, zori de zi, în lumină reînvii
Visul adormit în seară, ridicând o pânză iară,
Picurând arsura razei peste începutul frazei!
Zori de zi, zori de zi, roua-ntinselor câmpii,
Luminiş scăldat în rouă, cale veche, cale nouă...
Pe pământul-labirint, fericirile mă mint
Şi mă-ntorc orice ar fi, tot la tine, zori de zi!
Noapte violetă
Flori de zâmbet dăruind din a soarelui paletă,
Ochii-n lacrimi mi-i surprind, aplecaţi spre-o violetă.
Mi-ai trimis-o pe-o clipire şi descopăr şi în plete
Dintr-un farmec de iubire, un noian de violete.
Ba, mai mult întreaga fire, violetă azi îmi pare.
Cum mă ştii, dintotdeauna, eu iubesc astă culoare.
Şi-ntr-o noapte violetă, învăluită-n violet
Am să-ţi vin în vis, cochetă, tiptil, tandru şi discret.
Ochii-n lacrimi mi-i surprind, aplecaţi spre-o violetă.
Mi-ai trimis-o pe-o clipire şi descopăr şi în plete
Dintr-un farmec de iubire, un noian de violete.
Ba, mai mult întreaga fire, violetă azi îmi pare.
Cum mă ştii, dintotdeauna, eu iubesc astă culoare.
Şi-ntr-o noapte violetă, învăluită-n violet
Am să-ţi vin în vis, cochetă, tiptil, tandru şi discret.
miercuri, 23 martie 2011
Dorul meu şi veşnicia
Dorul meu e călător
Şi s-adapă la izvor,
dorul meu!
Dorul meu-neastâmpărat
De iubire s-a-mbătat,
dorul meu!
Dacă-l vezi pe la fereşti
Spune-i, spune-i că-l primeşti,
dorul meu!
Visător, rătăcitor
Îl poţi toarce în fuior,
dorul meu!
Şi din firul meu de dor
Să ţeşi dragă un covor,
odorul meu!
Şi covorul meu de dor
Să-ţi poarte paşii uşor,
odorul meu!
Sus pe alburiul nor
Face casă dor cu dor,
odorul meu!
Dedicaţie
În cumpăna serilor-fântâni
pline ochi de nelinişti
voi legăna pentru tine şoapta dorului
nebun de atâta aşteptare.
Cheamă-mă, şi-ţi voi umple găleţile
cu picături de rouă
în fiecare dimineaţă!
marți, 22 martie 2011
Sinusoidă
Ne aflam în peşti
Şi ,,cât ai zice peşte,,
Norocul s-a dus pe fundul apei.
Totul a devenit atât de alunecos
Încât prefer să admir apa,
Norocul s-a dus pe fundul apei.
Totul a devenit atât de alunecos
Încât prefer să admir apa,
Vălurind trecutul.
Nimic nou sub soare
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!
Nimic nu s-a-ntâmplat sub stele!
Doar eu visam
un vis unic
cu ochi frumoşi de peruzele!
cu ochi frumoşi de peruzele!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic!
Timpul mi-e martor că demult
Timpul mi-e martor că demult
doar eu
mai plâng înăbuşit,
un curcubeu într-un tumult!
un curcubeu într-un tumult!
Iubitule,
nu s-a-ntâmplat nimic,
nimic nu s-a-ntâmplat cu noi!
Aceleaşi vise, aceeaşi sori,
aceleaşi tălpi, rănite zori...
Fir de lună
Noapte, noapte îmi dai
şoapte,
de iubire şi de dor,
şoapte,
de iubire şi de dor,
sărutarea lui pe pleoape,
dragostea
ca un fuior
dragostea
ca un fuior
ce se toarce zi de zi
în lumina soarelui
în lumina soarelui
împletindu-se cu luna, în braţele
cerului!
cerului!
Noapte, noapte
îmi dai vise,
pentru clipele ucise,
pentru clipele ucise,
în zile de cumpene
când tânjeam de dragoste
când tânjeam de dragoste
şi rugam păsările
să mi-l ţină-n cântece,
să mi-l ţină-n cântece,
cum lumina soarelui, viaţa pământului!
Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri,
singuratic
dar tu erai prea sus,
dar tu erai prea sus,
mereu urcând.
Te-am căutat
şi mi-au răspuns lunatic,
îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat
prin nopţi şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
Te-am căutat
şi mi-au răspuns lunatic,
îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat
prin nopţi şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
mereu urcând.
Te-am căutat
în visul tău,
Te-am căutat
în visul tău,
copile,
şi te-am găsit,
iubirea, legănând!
Te-am căutat
şi te-am găsit,
iubirea, legănând!
Te-am căutat
prin timpuri efemere
dar tu erai prea sus,
dar tu erai prea sus,
mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit,
fiinţa-mi luminând.
Te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit,
fiinţa-mi luminând.
Dragoste de mai
Zâmbeşte soarele în bob de rouă
şi-un curcubeu se leagănă
voios.
voios.
Pe florile înmiresmate
se odihneşte zborul cel duios.
Zâmbeşti şi tu
şi-n ochii-ţi verzi
ce oglindesc natura
zgomotoasă
ce oglindesc natura
zgomotoasă
poţi chiar şi liniştea
să-ţi pierzi,
scăldându-te,
în viaţa lor voioasă.
E-o primăvară plină de mister
pe câmpuri, în livezi şi prin păduri.
Mă-mpodobesc cu flori de măr.
Tu, verde drag, iar inima îmi furi!
Aud cum vine dragostea
Aud cum creşte visul din zâmbetul tău
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
asemeni unei flori râzând în soare
şi pe aripa lui unduitoare
îmi culc, în linişte,
obrazul, eu...
Aud cum doarme marea în ochii tăi
şi zbuciumul ţi-l simt, dincolo de culoare.
În ei mă văd o nimfă ce pe zei
îi lasă mereu muţi,
în adorare.
Şi simt, crescând în inima-ţi, speranţa
aşa cum orizontu-n răsărit
face să crească în lumină, viaţa
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.
când braţele la pieptu-ţi m-au primit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)