Adio, spun copilului din mine
şi-mi dezbrac inima
de un cojoc în plină iarnă!
Şi nici nu ştiu dacă e bine
sau dacă focul adormit în ea
va rezista în iarna grea...
Dar el nu vrea să-şi ia,, adio!,,
şi mă petrec în umbra lui
prin veri şi ierni, drum amărui.
Îl simt de-a stânga cu-n surâs,
de bun străjer, ce devotat
prin graniţi multe m-a purtat.
Copile drag, cu ochii mari
şi inima, cât lumea toată:
ţi-am dat o viaţă adevărată!
Şi, fiindcă ai rămas cu mine
ţi-am împlinit sublimul vis
ce îl purtai în suflet, scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu