Fir de lună

Noapte, noapte

îmi dai şoapte,

de iubire şi de dor,

sărutarea lui pe pleoape,

dragostea ca un fuior

ce se toarce, zi de zi

în lumina soarelui,

împletindu-se cu luna,

în braţele cerului!

Noapte, noapte

Imi dai vise

Pentru clipele ucise

În zile de cumpene

Când tânjeam de dragoste

Şi rugam păsările

Să mi-l ţină-n cântece

Cum lumina soarelui

Viaţa pământului!

Poveste

A venit,
înmiresmat, vântul
în fiinţa mea.
Mi-a adus
căldura verii,
valul şi
dragostea ta.

A cântat
prea pătimaş,
în toamnă învârtejit
dar mi-a spulberat
în iarnă,
visul tandru
de iubit.

Telefonul fără fir

Când vă sufocaţi de ţipete
la adresa
puţinei voastre linişti
reveniţi pe tărâmul
copilăriei
şi jucaţi ,,telefonul fără fir'';
poate se va rătăci
un cuvânt magic!

Plecări spre alte zări

Mă doare marea,

nisipul fierbinte, zarea
şi vaporul care
va suna de plecare
spre-o altă mare,
spre altă zare.
Drumul acesta,
doctore, mă doare!

Am dezlegare

Am dezlegare de la viaţă
să ud cu lacrimi, flori
să pâlpâi calm printre fiori,
am dezlegare să trec dincolo
nu şi să revin.

Autumnală

În poiana-acestei toamne,
oază de lumină şi de gând curat,
cuvintele sunt păsări mici, măiastre.
Pe crengi, cu grijă, tu le-ai aşezat.

Aici şi merele sunt mai gustoase
şi perele, azi, setea-mi potolesc.
Din viile-aromate şi mănoase,
fiinţa-mi bucur cu un vin domnesc!

Când mi-a fost dor

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

Nu, nu eşti singur!

Soarele de jăratec
se stinge
sub pătura nopţii
iar fumul înăbuşirii
zămisleşte
amintiri întunecate.
Din lacrima lor,
tristeţe şi dor
se revarsă
în sufletul tău
îndrăgostit de răsărit.
Şi-n golul ce urcă
în fiinţă domol,
tu lasă, să intre acum,
dorul meu!
Şi noaptea cu vise
de mine trimise,
să-ţi fie alean
când ţi-e greu!
S-aştepţi dimineaţa
cu raza-i gingaşă,
obrazul clătind la izvor!
Să-ţi bucuri auzul
de-ţi cântă cocoşii
şi pasul te poarte
prin viaţă uşor!

„Cânta la Stupca o vioară”

„Cânta la Stupca o vioară”
Şi lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!

Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!

Balada e din neam viteaz ,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Şi-i cel mai brav dintre popoare!

Şi marea plânse dorul ei
Şi adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!

Taina sfântă a iubirii

Taina ta,
taina mea,
taina vieţii
au cântat-o-n
versul lor,
poeţii
înălţând-o-n
apogeu,
asceţii.
DAR din cer,
viu păstrată,
taina
cea minunată
va-nflori vesel
pământul
încă-odată
şi-încă-odată...

Inimă iubitoare

Din iubire
mi-ai spus
şoapte,
ce m-au înflorit
în noapte.
Din doritul
ce-ai dorit,
visul
ţi l-au încălzit.
Din al inimii
tumult,
curcubee
ai făcut:
Ochii
de i-aş ridica,
m-ar orbi,
dragostea ta!

De ce-uri

De ce las clipa
ca să fugă
şi să înghită cu un zâmbet
iubirea-mi
ce se-arată iarăşi
cu arsiţă în umblet?
Aş vrea,
să am azi o putere
ca să opresc
şi Universul
din mersu-i
ce pasiv îmi pare
şi să-l închid apoi
în versul
iubirii mele
creatoare.
Din inima-mi,
un vesnic soare,
iradiind mereu
eresul
să-mi fie doar
lumină, mersul.