Nehotarare

Azi vreau să plec de lângă tine!
Incertitudinile mă omoară.
Şi-mi este rău şi-mi este bine:
Prin asta trec a mia oară.

Şi uneori în miez de noapte
Mă regăsesc nedefinit
Şi gânduri multe mă frământă:
De te-am iubit şi m-ai iubit.

Azi vreau să plec de lângă tine,
In lumea mare să mă pierd!
Şi-mi este rău şi-mi este bine
Şi uite, iarăşi te dezmierd!

Iubitul Doinei

Iubitul ei cersea o bere la bimbara,
Pe margine de sant, glumele se tineau lant.
Si tot ce trecea il prafuia, dar el nu vedea
Decat berea aceea tampita ca si blonda-i iubita.

Plecata prin Spanii la munca ii tot dadea de furca
Uitand sa-i raspunda la telefon, bietului om 
Si el visa euroi, cohorte de bani, masini in convoi
Si-mbatranea in nevoi cu bere, puhoi!

Mă rog

Mă rog din când în când să îmi apari în vis
Şi linişte să dai din nou, somnului meu!
Cu şoapta gurii tale o poartă ai deschis
Şi-aştept, în poarta-aceea, să îmi apari mereu.

La oglindă

Păstrează-mă-n lumină să pot privi-n oglindă
Cum muguri albi la tâmplă mi-au înflorit voios
Şi dă-mi acum iubite, mâna-ţi tremurândă
Să îţi arăt un chip ce-a înflorit frumos!

Constatare

Azi nimeni nu mă vrea şi nu mă cere,
Poate doar vraja dulce a unei amintiri
Îmi împresoară noaptea cu trista ei părere
Şi-atunci visez iubite, la vesele nuntiri.

Singurătăţile noastre

Singurătăţile din lume toate, nu mai au loc de o singurătate!  A.P.

Mi-am dat singurătatea vântului s-o poarte

Şi ţi-a adus-o ţie într-o noapte!

Era atât de tristă şi de înlăcrimată

Cum n-o văzusei încă, niciodată!

Trecere

Secundele în goana lor mă fură
Dar ce-i o clipă-n trecerea-i absurdă?
Iubirile mereu se jură
Unei urechi ce pare veşnic surdă!

Perle din lacrimi

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.  

Fulgul curat
pe-o lacrimă s-a aşezat
şi-a îngheţat.  

Perle izvorau din privire,
se rostogoleau prin omăt
şi creşteau apoi cât un om de zăpadă!

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.  

Rugă

Implor ninsoarea şi iubirea,
Cerului ce parcă a uitat,
Să-şi cearnă-n lume strălucirea
Înaltului, mereu mai depărtat!

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?

Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?

Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,

Cât am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,,Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,

Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,

Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?

Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?

Sunt

Eu sunt un trecător

prin viaţa pământeană
şi ochii mi-i clătesc

cu tot ce mişcă.
Mi-i mai agăţ  

de-o inimă-codană
şi uneori

de vinul care pişcă.

Darurile vieţii

Am învăţat să visez

Şi visul m-a primit cu braţele deschise.

Stai cu mine, mi-a spus! Eu sunt puterea ta!

Te voi purta pe braţe spre vârfurile ninse!

Am învăţat să visez, am învăţat să zbor!

Trecere

Aproape c-am uitat de tine,
Aproape c-am uitat de unde vin!
Mergeam într-o direcţie anume,
Pe-un drum cu soare, rouă şi venin.

Rugăciunea ochilor verzi

Te-am rugat odată, Doamne, să mă vezi

Şi mi-ai trimis în poartă, cei mai frumoşi ochi verzi!

Ce dragoste nebună mi-a dăruit clipita

Ce fericire Doamne, să-i fiu acum, iubita!

Tristeţe de toamnă

Razele calme şi duioase

Se-aşează trist pe-aleea mea

Dar frunzele-adormite-n cale-mi

Nu simt nimic, simţeau cândva!

Curcubeul viselor mele

Visele mele

se arcuiesc pe un curcubeu.

Pe drumul violaceu

te văd eu luându-mă de mână.

Măiastra lună

Noapte de primăvară,

înfiorată de vântul fugar şi rece,

dragoste de narcisă galbenă, iradiantă

mi-ai lăsat amintire numai o privire,

un zâmbet şi părerea de rău

că nu mai am nouăsprezece ani!

Nopţii noastre de mister, lumină şi regrete în cer

măiastra îi cântă încet un cântec de început.

Căsătorie

Dincolo de un zâmbet de fetiţă

ca aripile unui porumbel

un trandafir cedează o petală

şi-o inimă-şi probează un inel.

Gânduri

Las vântul să mă dezmierde

Apele cu râuri line

Şi câmpia noastră verde

Atunci când mi-e dor de tine.

Las vântul să-mi sufle-n plete

Apele să-mi siroiască

Pe la tâmple unde-mi dete

Muguri albi, mândria noastră.

Darul meu sunt eu!

Dăruindu-mă ţie

am aflat că trăiesc!

Sunt vie!

Credeam că mi-am golit sacul.

Şi pentru ultima dată,

Iată, darul meu, sunt eu!

Mirare

Se miră timpul, se mai miră, de drumul meu şi eu mă mir!
Ciorchinii albi demult veniră, pe frunte, sărutarea-i mir.
Se miră drumul de curajul acestui mândru cercetaş,
Doar dragostea-mi rămâne pajul sublim şi tandru, uriaş.
Se miră luna, soarele şi de o viaţă, mă tot mir
Cum s-au păstrat izvoarele, cu dragoste, ca suvenir!

Mireasa timpului prezent

Eu sunt mireasa fiecărei zile! Petrec în muzici, cu meseni de soi.
Am pregătit o nuntă cât o viaţă, copilului ce sunt şi pentru voi!
Eu sunt mireasa fiecărei clipe! In alb m-am îmbrăcat definitiv.
Şareta mea e trasă de un cal din albul cel mai pur şi mai fictiv.
Şi sunt mireasa timpului prezent, trecut şi viitor mă-ncercuiesc.
Nimic din ce există nu-i absent din arsenalul ce-l diriguiesc!

Gânduri

Adevărurile noastre la pământ se zvârcolesc.
Ceaţa vrea să le ascundă.
Nu ştie cât le iubesc!

Au căzut sub aspru vânt,
sub ploaie şi vreme rea.
S-or întoarce în curând în mâna de le-o-nvia!

Mă rog, iarna să străbat,
primăverii să-i zâmbesc
şi verii îmbujorate adevărul să-i păzesc!

Nerecunoştinţă

Ti-am pus sufletul în palmă într-o iarnă-ngrozitoare.
Nu ştiam cum mă ursise o nătângă ursitoare!
A-ncâlcit gesturi, cuvinte şi atâtea vise mari
Le-a dat gerului năpraznic, fără grijă de urmări!

Ti-am pus sufletul în palmă într-o iarnă-ngrozitoare
Nu ştiam cum mă ursise o nătângă ursitoare!

Poveste

Am aflat astăzi povestea unei gări îndepărtate,
unde Orient Expresul a oprit numai o dată.
Tot astfel, acceleratul şi-a văzut de drumul său
şi lăsând în urmă satul n-a avut păreri de rău...

Semaforul fără vină s-a-nverzit de supărare
tot privind imensa şină, fără niciun tren în zare.
Iată cum pe negândite, fără nicio programare
din visele părăsite apăru un tren în zare!

Şi pe şina prospăt unsă, cu ulei de busuioc
luneca vagonul care aducea cu el, noroc.
Îl purta cu ea anume, o fetiţă din popor
precum ,,steaua fără nume,, căutând doritu-i dor.

Ploile

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

Câmp de lăcrămioare

Poetului Gheorghe Ene

Ai plecat luând cu tine această primăvară !
Ai iubit-o atât de mult
încât ai vrut să fie numai şi numai a ta.
Te-ai dus singur, la ,,sărbătoarea liliacului,,
să păstrezi pentru tine floarea cu cinci petale,
trifoiul cu patru foi şi iasomia...
Nouă ne-ai lăsat numai lăcrămioarele...
Câmpuri întregi de lăcrămioare,
pe bărăgane, amintesc de trecerea ta.

Puterea trandafirului

Cu singura-mi torţă
am venit să te însoţesc
în lumină.

În urmă,

grota
a explodat de furie.

La gura ei,
un boboc de trandafir
ţi-a tăiat calea

şi tu l-ai cules

într-un gest atât de evlavios
încât m-am topit odată cu torţa.

Lui Eminescu

Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde mai plânge dorul!

Eşti floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci

Când strigi şi îi aduni pe fraţi!
Tu eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!

Viaţă la borcan

conservatorism

Peste-acest borcan
am suflat înţelepciune
într-o piatră în formă de şcoală,
am pus cu mâinile mele o casă,
pomi mulţi am sădit
şi tot în piatră i-am regăsit.
Vă văd şi pe voi, trei pietre tari
cum v-ar spune bunica!
Şi pentru ca peisajul să fie complet
am ornat totul cu cărţi,
pietricelele acelea viu colorate
care înfrumuseţează şcoala, casa şi copiii.
Acum ciugulesc boabe de nisip
cu care fixez în timp pietrele, pietricelele
punându-le în valoare.

Sunt floarea

Sunt floarea ce poartă sărutul de fluture,

Ecoul zborului său de o zi şi-al iubirii de o clipă.

Sunt clipa unui fluture în zbor

Rămasă cu privirea pierdută

După aripa ce se zbătea mângâindu-mi petalele.

Colind poetic

Pentru oricine daruri mai aşteaptă

Port slova cea mai caldă şi mai dreaptă!

Voi colinda mereu cu bucurie, tot omul bun

Care mai vrea să ştie ce e metafora fierbinte

Din slova dor, din dalbele cuvinte!

Zbor înalt

Locuiesc în cuvânt

Şi zborul e limba pe care o înţeleg cel mai bine.

Aripi colosale întind să cuprind

Zarea albastră a poeziei pământului.

Culeg gând după gând, statuie ridicând unui vers.

Şi ce poate fi mai frumos decât

Imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând!

Copilărire

Când vă sufocaţi de ţipete

La adresa puţinei voastre linişti

Reveniţi, pe tărâmul copilariei

Şi jucaţi, ,, telefonul fără fir’’

Poate se va strecura un cuvânt magic!

Fiilor mei

Uneori nu-mi aud inima bătând.

Alteori, aleargă nebuneşte.

De fiecare dată îmi sunteţi unicul argument!

Inima mea sfidează încă trecerea timpului

Să prindă din urmă, nepoţii!

Lumină sunt

Sunt aici,

sub pleoapa ta

Lumină mă ştiu şi numesc!

De dragul tău,

pot deveni stea

din înalturi să strălucesc.

Sunt aici,

în palma ta demult!

Destin sau soartă înfloresc.

Tu mă priveşti,

iar eu te-ascult

cum cerului îi mulţumeşti!

Cântec

De e fluture

în zbor

tot ca dorul călător,

De e pasăre

cântând

tot ca omul numai gând,

De e puful

pe câmpii,

norocel de păpădii,

De e floare

pe alei,

tot mirosu-i numai tei!

De e vinul roş pe masă,

se anunţă

nuntă-n casă!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

Căutări

Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat

şi mi-au răspuns lunatic

indepărtate aripi lunecând.

Te-am căutat prin nopţi
şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând,
te-am căutat în visul tău, copile
şi te-am găsit
iubirea, legănând.

Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând,
te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit
fiinţa-mi luminând.

Reflecţii

Privesc la voi,
simple cruci
şi totuşi atât de diferite!

Crucea de marmură
înconjurată cu gărduleţ de fier,
crucea de lemn, neîngrădită.

La cimitir, ca în viaţă:
avuţia îngrădită de convenienţe,
simplitatea, frumuseţea, libere ca pasărea...

La cimitir odihneşte, în viaţă trudeşte!
Şi toate astea pe acelaşi pământ
şi sub acelaşi soare...

Focul

Focul inimii   

Mi-a dăruit noi tărâmuri.   

Paşii m-au purtat în lumina lor   

Şi în curgerea izvoarelor   

Mereu proaspete, mereu susurânde.   

Cine ar fi crezut că focul   

Este atât de bogat!  

Magia lui ,,da,,

M-ai înflorit cu un da
la starea civilă
şi m-ai ucis cu acelaşi da
în faţa judecătorului.
Între aceste două înfăţişări
mi-am luat porţia de libertate!

Viaţa în roşu şi alb

 

Te-ai ascuns în plapuma
nepăsării generale,
dar gerul a fost cumplit.

Cel mai mult a durut
imaginea focului
de pe retina gândului îngheţat.

În suflet îţi clocoteau
culorile şemineului
la care se încălzea omenirea.

Când s-a desprimăvărat,
ne-ai pictat sufletele
în culorile iernii.

Atâta alb era în sufletul tău,
că obrajii ni s-au roşit
instantaneu!

Poezie, scumpă doamnă

Să stingem tăciunii tristeţii de azi
Cu lacrima mea, prinos al iubirii,
Mă poartă în gânduri spre vârfuri de brazi,
Mă strânge la piept şi mă dă, fericirii!

Dă-mi mâna, iubito, şi urcă în mine
Şi lasă, în urmă păreri de rău!
Deschide, sub paşi-ţi doar zări senine
Şi fii doar a mea, precum sunt al tău!

Pe muntele vieţii, prăpăstii străine
Întind mâini hulpave să mi te fure.
Rămâi, cetatea zidită în mine,
Granitul cel pur ce ştie să-ndure!

Mi-e teamă iubito, de flori, de comori,
Căci sunt râvnite, la orice pas
De zeii cei răi şi de muritori
Dar dintre ele, doar tu mi-ai rămas!

Trăieşte, cu mine minuni fără soartă,
Secundele pline de-nalt şi sublim!
Deschide, în suflet singura poartă
Spre raiul cel veşnic ce ni-l dorim! 

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o ,,Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr. Nu vede nici el un liman.
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Lumina nu e bucurie si ochii de ea mi-i feresc.
Si ce mult as vrea să îi spun, luminii că o mai iubesc…
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc o rugăciune, liman şi-o iubire ii cer.

Oriunde vei fi mă vei iubi!

În orice depărtare te-ai ascunde
Te voi aduce mai aproape.
De ochii mei nu vei scăpa niciunde!
Ei sunt şi-n ceruri sunt şi-n ape.

În orice depărtare te-ai ascunde
Îmi vei simţi în preajmă, pasul.
În mintea ta mereu eu voi pătrunde
Şi-ai să-mi auzi în noapte, glasul.

În orice depărtare te-ai ascunde
La mângâierea mea tu vei gândi
Dar nu vei mai găsi niciunde
O mână să te poată ocroti.

Seara îngerilor

Aşează-mi, în păr, floarea dragostei tale
şi spune-mi o şoaptă
când fulgeră-n zare!  

Afară sunt demoni, eu, înger să-ţi fiu,

acum, cât e toamnă

şi nu e târziu!  

Afară-întuneric şi vuiet turbat.

În casă, un înger,

aripa ţi-a dat! 

Icoana

Mi-am luat graţios iubirea
şi am aşezat-o la loc de cinste,
icoană a peretelui de la răsărit.
Soarele se priveşte fericit,
înflorind-o în fiecare dimineaţă
iar eu îmi umplu zilnic plămânii
cu parfumul ei de iasomie.
Serile la închinare
îi aduc odele dragostei mereu proaspete.

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum care-ţi e soarta, acum?
Din ce parte vântul bate să mi te ducă departe?

Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,
Cât te-am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,,Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,

Printre gânduri dantelate

Printre gânduri dantelate, flori din viaţă decupate
In contextul unei zile te-am zărit cândva, copile!
Aveai un surâs, sublim şi o linişte stelară!  

Te-am văzut şi-a doua oară şi prin vise ne iubim.
Printre gânduri dantelate te-ai insinuat demult
Eu le mângâi, tu nu ştii cât îmi place să te-ascult! 

Vers de mătase fină

Cetatea mândră
de pe deal,
din care vin izvoarele
cu ape dulci de ideal
stropind în zori,
ponoarele,
o văd mereu
cu fruntea-n soare,
de strajă ţărmului de vers
cuprins
în inimă dogorâtoare!

În turn sunt bogăţii
râvnite,
strânse cu grijă
peste ani,
privirile-i sunt oţelite
cetăţii mândre de titan.
Roteşte-ţi ochii
şi priveşte
cum ploaia visurilor tale,
ponoarele le primeneşte
să-ţi fie sabie şi zale!

Iar codrii
de mătase fină
cu brazi şi paltini uriaşi
ce se desfată
în lumină
te-or legăna,
în glasul lor
mereu cu dragoste şi dor,
făcând şi ei
aceeaşi paşi
către izvor.

Tristeţe de primăvară

Iţi las ţie, clipa dulce să-ţi ofere alinare  

Şi ce-a fost, în amintire, eu îţi las cu resemnare.

Bucuroasă privesc viaţa, un spectacol inedit  

Din care am stors poeme şi lacrimi la infinit.  

Iţi las zâmbetul de floare şi parfumul sideral,  

Nopţi bântuite de griji şi de dorul infernal,  

Amintirea clipei mele şi a şoaptelor de-amor,  

Zile bune şi senine, tot cu dragoste şi dor!  

Iubire târzie

E prea târziu să recunosc,
Că te iubesc ca prima dată
Şi mai ales mi-e greu să-ţi spun:
,, eşti cea mai minunata fată!

,,E prea târziu'' e-un fel de-a spune!
Un suflet tânar am în piept
Şi chiar de nu mai sunt un june,
Tot te iubesc şi te aştept!

Desigur, merg cu greutate,
Nu mai alerg ca altădată,
Le fac mai pe-ndelete toate,
Dar cred în tine, dragă fată!

Şi duc în spate nişte ani
Frumoşi, buni şi dumnezeieşti...
Deşi sărac şi fără bani,
Sunt sigur că tu mă iubeşti!

Neprevăzutul

Erai
atât de al meu
că nimic
nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum
mi s-ar fi tăiat o mână!

Erai atât de al meu
ca nimeni
nu-mi putea, scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept
sau tăia o ureche!

Şi totuşi
nimicul, un nimeni,
Timp nebun
mi te-a smuls din piept
desi te ascunsesem
în inimă!

Copacul

Copacul, fără un cuvânt, cu ramurile duse-n vânt
Veghea în zori ferestra mea dar nicio frunză nu avea!  

Şi în tristeţea lui solemnă vedeam statura-aceea demnă
A celui ce, de vânt bătut, s-a dăruit fără-un cuvânt!  

Şi drept, aşa cum eu îl ştiu, în faţa timpului pustiu
Ce-n toamnă totul i-a luat, îl simt puternic, brav bărbat!  

Nu plânge doar se leagănă şi dorul şi-l tăragănă,
Chemând la el, podoaba-i rară să-l împresoare-n primăvară.  

Şi-n ochiul de ferestră-albastră, oglinda de la casa noastră,
Deşi e gol, neputincios e vede-un verde Făt-Frumos. 

Poezie, dulce must

  

Curge mustu-acum din vie, dulce ca o poezie   

Şi cad frunze de iubire în neştire, în neştire!   

Simt o mare bucurie care-n suflete învie   

Din a toamnei bogăţie, revărsată peste glie.   

* * * * * *   

Ca un cântec ca o boare se aşterne pe ponoare   

Raza toamnei răbdătoare, darul sfânt făcut de soare.   

Curge mustu-acum din vie, dulce ca o poezie   

Şi cad frunze de iubire în neştire, în neştire!