Popas

Popas

duminică, 1 iulie 2012

Mă rog




Mă rog din când în când să îmi apari în vis
Şi linişte să dai din nou, somnului meu!
Cu şoapta gurii tale o poartă ai deschis
Şi-aştept, în poarta-aceea, să îmi apari mereu.



La oglindă




Păstrează-mă-n lumină să pot privi-n oglindă
Cum muguri albi la tâmplă mi-au înflorit voios
Şi dă-mi acum iubite, mâna-ţi tremurândă
Să îţi arăt un chip ce-a înflorit frumos!

Constatare


Azi nimeni nu mă vrea şi nu mă cere,
Poate doar vraja dulce a unei amintiri
Îmi împresoară noaptea cu trista ei părere
Şi-atunci visez iubite, la vesele nuntiri.



Singurătăţile noastre




Singurătăţile din lume toate, nu mai au loc de o singurătate!  A.P.

Mi-am dat singurătatea vântului s-o poarte
Şi ţi-a adus-o ţie într-o noapte!
Era atât de tristă şi de înlăcrimată
Cum n-o văzusei încă, niciodată!


Trecere





Secundele în goana lor mă fură
Dar ce-i o clipă-n trecerea-i absurdă?
Iubirile mereu se jur
ă
Unei urechi ce pare ve
şnic surdă!

Perle din lacrimi





Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.  

Fulgul curat
pe-o lac
rimă s-a aşezat
şi-a îngheţat.  

Perle izvorau din privire,
se rostogoleau prin omăt
şi creşteau apoi cât un om de zăpadă!

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.  





Rugă




Implor ninsoarea şi iubirea,
Cerului ce parcă a uitat,
Să-şi cearnă-n lume strălucirea
Înaltului, mereu mai depărtat!

Suflet bun, făcut scrum





Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?
Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,
Cât am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,,Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,
Suflet bun, făcut scrum care ţi-e soarta, acum?
Din ce parte, vântul bate să mi te ducă departe?

Sunt




Eu sunt un trecător
prin viaţa pământeană
şi ochii mi-i clătesc
cu tot ce mişcă.
Mi-i mai agăţ
 
de-o inimă-codană
şi uneori
de vinul care pişcă.

Darurile vieţii




Am învăţat să visez
Şi visul m-a primit cu braţele deschise.
Stai cu mine, mi-a spus! Eu sunt puterea ta!
Te voi purta pe braţe spre vârfurile ninse!
Am învăţat să visez, am învăţat să zbor!

Trecere



Aproape c-am uitat de tine,
Aproape c-am uitat de unde vin!
Mergeam
într-o direcţie anume,
Pe-un drum cu soare, rou
ă şi venin.

Rugăciunea ochilor verzi





Te-am rugat odată, Doamne, să mă vezi
Şi mi-ai trimis în poartă, cei mai frumoşi ochi verzi!
Ce dragoste nebună mi-a dăruit clipita
Ce fericire Doamne, să-i fiu acum, iubita!


Tristeţe de toamnă




Razele calme şi duioase
Se-aşează trist pe-aleea mea
Dar frunzele-adormite-n cale-mi
Nu simt nimic, simţeau cândva!

Curcubeul viselor mele



Visele mele
se arcuiesc pe un curcubeu.
Pe drumul violaceu
te văd eu luându-mă de mână.

Măiastra lună



Noapte de primăvară,
înfiorată de vântul fugar şi rece,
dragoste de narcisă galbenă, iradiantă
mi-ai lăsat amintire numai o privire,
un zâmbet şi părerea de rău
că nu mai am nouăsprezece ani!
Nopţii noastre de mister, lumină şi regrete în cer
măiastra îi cântă încet un cântec de început.

Căsătorie




Dincolo de un zâmbet de fetiţă
ca aripile unui porumbel
un trandafir cedează o petală
şi-o inimă-şi probează un inel.


Gânduri




Las vântul să mă dezmierde
Apele cu râuri line
Şi câmpia noastră verde
Atunci când mi-e dor de tine.
Las vântul să-mi sufle-n plete
Apele să-mi siroiască
Pe la tâmple unde-mi dete
Muguri albi, mândria noastră.

Darul meu sunt eu!




Dăruindu-mă ţie
am aflat că trăiesc!
Sunt vie!
Credeam că mi-am golit sacul.
Şi pentru ultima dată,
Iată, darul meu, sunt eu!

Mirare



Se miră timpul, se mai miră, de drumul meu şi eu mă mir!
Ciorchinii albi demult veniră, pe frunte, sărutarea-i mir.
Se miră drumul de curajul acestui mândru cercetaş,
Doar dragostea-mi rămâne pajul sublim şi tandru, uriaş.
Se miră luna, soarele şi de o viaţă, mă tot mir
Cum s-au păstrat izvoarele, cu dragoste, ca suvenir!


Mireasa timpului prezent



Eu sunt mireasa fiecărei zile! Petrec în muzici, cu meseni de soi.
Am pregătit o nuntă cât o viaţă, copilului ce sunt şi pentru voi!
Eu sunt mireasa fiecărei clipe! In alb m-am îmbrăcat definitiv.
Şareta mea e trasă de un cal din albul cel mai pur şi mai fictiv.
Şi sunt mireasa timpului prezent, trecut şi viitor mă-ncercuiesc.
Nimic din ce există nu-i absent din arsenalul ce-l diriguiesc!

Gânduri



Adevărurile noastre la pământ se zvârcolesc.
Ceaţa
vrea să le ascundă.
Nu ştie cât le iubesc!
Au căzut sub aspru vânt,
sub ploaie şi vreme rea.
S-or întoarce în curând în mâna de le-o-nvia!
Mă rog, iarna să străbat,
primăverii să-i zâmbesc
şi verii îmbujorate adevărul să-i păzesc!

Nerecunoştinţă




Ti-am pus sufletul în palmă într-o iarnă-ngrozitoare.
Nu ştiam cum mă ursise o nătângă ursitoare!
A-ncâlcit gesturi, cuvinte şi atâtea vise mari
Le-a dat gerului năpraznic, fără grijă de urmări!
Ti-am pus sufletul în palmă într-o iarnă-ngrozitoare
Nu ştiam cum mă ursise o nătângă ursitoare!

Poveste



Am aflat astăzi povestea unei gări îndepărtate,
unde Orient Expresul a oprit numai o dată.
Tot astfel, acceleratul şi-a văzut de drumul său
şi lăsând în urmă satul n-a avut păreri de rău...

Semaforul fără vină s-a-nverzit de supărare
tot privind imensa şină, fără niciun tren în zare.
Iată cum pe negândite, fără nicio programare
din visele părăsite apăru un tren în zare!

Şi pe şina prospăt unsă, cu ulei de busuioc
luneca vagonul care aducea cu el, noroc.
Îl purta cu ea anume, o fetiţă din popor
precum ,,steaua fără nume,, căutând doritu-i dor.

Ploile




Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.



Cuvântul



Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

Câmp de lăcrămioare



Poetului Gheorghe Ene

Ai plecat luând cu tine aceast
ă primăvară !
Ai iubit-o atât de mult
încât ai vrut să fie numai şi numai a ta.
Te-ai dus singur, la ,,sărbătoarea liliacului,,
să păstrezi pentru tine floarea cu cinci petale,
trifoiul cu patru foi şi iasomia...
Nouă ne-ai l
ăsat numai lăcrămioarele...
Câmpuri întregi de lăcrămioare,
pe bărăgane, amintesc de trecerea ta.




Puterea trandafirului



Cu singura-mi torţă
am venit să te însoţesc
în lumină.

În urmă,
grota
a explodat de furie.

La gura ei,
un boboc de trandafir
ţi-a tăiat calea

şi tu l-ai cules
într-un gest atât de evlavios
încât m-am topit odată cu torţa.

Lui Eminescu




Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde mai plânge dorul!
Eşti floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci
Când strigi şi îi aduni pe fraţi!
Tu eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!

Viaţă la borcan




conservatorism

Peste-acest borcan
am suflat înţelepciune
într-o piatră în formă de şcoală,
am pus cu mâinile mele o casă,
pomi mulţi am sădit
şi tot în piatră i-am regăsit.
Vă văd şi pe voi, trei pietre tari
cum v-ar spune bunica!
Şi pentru ca peisajul să fie complet
am ornat totul cu cărţi,
pietricelele acelea viu colorate
care înfrumuseţează şcoala, casa şi copiii.
Acum ciugulesc boabe de nisip
cu care fixez în timp pietrele, pietricelele
pun
ându-le în valoare.




Sunt floarea




Sunt floarea ce poartă sărutul de fluture,
Ecoul zborului său de o zi şi-al iubirii de o clipă.
Sunt clipa unui fluture în zbor
Rămasă cu privirea pierdută
După aripa ce se zbătea mângâindu-mi petalele.

Colind poetic




Pentru oricine daruri mai aşteaptă
Port slova cea mai caldă şi mai dreaptă!
Voi colinda mereu cu bucurie, tot omul bun
Care mai vrea să ştie ce e metafora fierbinte
Din slova dor, din dalbele cuvinte!

Zbor înalt





Locuiesc în cuvânt
Şi zborul e limba pe care o înţeleg cel mai bine.
Aripi colosale întind să cuprind
Zarea albastră a poeziei pământului.
Culeg gând după gând, statuie ridicând unui vers.
Şi ce poate fi mai frumos decât
Imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând!

Copilărire




Când vă sufocaţi de ţipete
La adresa puţinei voastre linişti
Reveniţi, pe tărâmul copilariei
Şi jucaţi, ,, telefonul fără fir’’
Poate se va strecura un cuvânt magic!

Fiilor mei




Uneori nu-mi aud inima bătând.
Alteori, aleargă nebuneşte.
De fiecare dată îmi sunteţi unicul argument!
Inima mea sfidează încă trecerea timpului
Să prindă din urmă, nepoţii!

Lumină sunt





Sunt aici,
sub pleoapa ta
Lumină mă ştiu şi numesc!

De dragul tău,
pot deveni stea
din înalturi să strălucesc.

Sunt aici,
în palma ta demult!
Destin sau soartă înfloresc.

Tu mă priveşti,
iar eu te-ascult
cum cerului îi mulţumeşti!



Cântec




De e fluture
în zbor
tot ca dorul călător,

De e pasăre
cântând
tot ca omul numai gând,

De e puful
pe câmpii,
norocel de păpădii,

De e floare
pe alei,
tot mirosu-i numai tei!

De e vinul roş pe masă,
se anunţă
nuntă-n casă!



Ce tristă e lumea în care trăieşti!





Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

Căutări




Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
şi mi-au răspuns lunatic
indepărtate aripi lunecând.

Te-am căutat prin nopţi
şi aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând,
te-am căutat în visul tău, copile
şi te-am găsit
iubirea, legănând.

Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând,
te-am căutat în licărul de stele
şi te-am găsit
fiinţa-mi luminând.

Reflecţii





Privesc la voi,
simple cruci
şi totuşi atât de diferite!

Crucea de marmură
înconjurată cu gărduleţ de fier,
crucea de lemn, neîngrădită.

La cimitir, ca în viaţă:
avuţia îngrădită de convenienţe,
simplitatea, frumuseţea, libere ca pasărea...

La cimitir odihneşte, în viaţă trudeşte!
Şi toate astea pe acelaşi pământ
şi sub acelaşi soare...





Focul





Focul inimii   
Mi-a dăruit noi tărâmuri.   
Paşii m-au purtat în lumina lor   
Şi în curgerea izvoarelor   
Mereu proaspete, mereu susurânde.   
Cine ar fi crezut că focul   
Este atât de bogat!  


Magia lui ,,da,,



M-ai înflorit cu un da
la starea civilă
şi m-ai ucis cu acelaşi da
în faţa judecătorului.
Între aceste două înfăţişări
mi-am luat porţia de libertate!

Viaţa în roşu şi alb


 

Te-ai ascuns în plapuma
nepăsării generale,
dar gerul a fost cumplit.

Cel mai mult a durut
imaginea focului
de pe retina gândului îngheţat.

În suflet îţi clocoteau
culorile şemineului
la care se încălzea omenirea.

Când s-a desprimăvărat,
ne-ai pictat sufletele
în culorile iernii.

Atâta alb era în sufletul tău,
că obrajii ni s-au roşit
instantaneu!