Poezie, scumpă doamnă

Să stingem tăciunii tristeţii de azi
Cu lacrima mea, prinos al iubirii,
Mă poartă în gânduri spre vârfuri de brazi,
Mă strânge la piept şi mă dă, fericirii!

Dă-mi mâna, iubito, şi urcă în mine
Şi lasă, în urmă păreri de rău!
Deschide, sub paşi-ţi doar zări senine
Şi fii doar a mea, precum sunt al tău!

Pe muntele vieţii, prăpăstii străine
Întind mâini hulpave să mi te fure.
Rămâi, cetatea zidită în mine,
Granitul cel pur ce ştie să-ndure!

Mi-e teamă iubito, de flori, de comori,
Căci sunt râvnite, la orice pas
De zeii cei răi şi de muritori
Dar dintre ele, doar tu mi-ai rămas!

Trăieşte, cu mine minuni fără soartă,
Secundele pline de-nalt şi sublim!
Deschide, în suflet singura poartă
Spre raiul cel veşnic ce ni-l dorim! 

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o ,,Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr. Nu vede nici el un liman.
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Lumina nu e bucurie si ochii de ea mi-i feresc.
Si ce mult as vrea să îi spun, luminii că o mai iubesc…
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc o rugăciune, liman şi-o iubire ii cer.

Oriunde vei fi mă vei iubi!

În orice depărtare te-ai ascunde
Te voi aduce mai aproape.
De ochii mei nu vei scăpa niciunde!
Ei sunt şi-n ceruri sunt şi-n ape.

În orice depărtare te-ai ascunde
Îmi vei simţi în preajmă, pasul.
În mintea ta mereu eu voi pătrunde
Şi-ai să-mi auzi în noapte, glasul.

În orice depărtare te-ai ascunde
La mângâierea mea tu vei gândi
Dar nu vei mai găsi niciunde
O mână să te poată ocroti.

Seara îngerilor

Aşează-mi, în păr, floarea dragostei tale
şi spune-mi o şoaptă
când fulgeră-n zare!  

Afară sunt demoni, eu, înger să-ţi fiu,

acum, cât e toamnă

şi nu e târziu!  

Afară-întuneric şi vuiet turbat.

În casă, un înger,

aripa ţi-a dat! 

Icoana

Mi-am luat graţios iubirea
şi am aşezat-o la loc de cinste,
icoană a peretelui de la răsărit.
Soarele se priveşte fericit,
înflorind-o în fiecare dimineaţă
iar eu îmi umplu zilnic plămânii
cu parfumul ei de iasomie.
Serile la închinare
îi aduc odele dragostei mereu proaspete.

Suflet bun, făcut scrum

Suflet bun, făcut scrum care-ţi e soarta, acum?
Din ce parte vântul bate să mi te ducă departe?

Suflet drag, răvăşit dacă-ai şti, cât te-am iubit,
Cât te-am plâns când ţi-a pierit umbra deasă-n asfinţit!

,,Ce ştii tu, îmi spuneai! Eu am strâns mucegai,
Boli, durere şi mult plâns, lumea asta mi-a adus!,,

Printre gânduri dantelate

Printre gânduri dantelate, flori din viaţă decupate
In contextul unei zile te-am zărit cândva, copile!
Aveai un surâs, sublim şi o linişte stelară!  

Te-am văzut şi-a doua oară şi prin vise ne iubim.
Printre gânduri dantelate te-ai insinuat demult
Eu le mângâi, tu nu ştii cât îmi place să te-ascult! 

Vers de mătase fină

Cetatea mândră
de pe deal,
din care vin izvoarele
cu ape dulci de ideal
stropind în zori,
ponoarele,
o văd mereu
cu fruntea-n soare,
de strajă ţărmului de vers
cuprins
în inimă dogorâtoare!

În turn sunt bogăţii
râvnite,
strânse cu grijă
peste ani,
privirile-i sunt oţelite
cetăţii mândre de titan.
Roteşte-ţi ochii
şi priveşte
cum ploaia visurilor tale,
ponoarele le primeneşte
să-ţi fie sabie şi zale!

Iar codrii
de mătase fină
cu brazi şi paltini uriaşi
ce se desfată
în lumină
te-or legăna,
în glasul lor
mereu cu dragoste şi dor,
făcând şi ei
aceeaşi paşi
către izvor.

Tristeţe de primăvară

Iţi las ţie, clipa dulce să-ţi ofere alinare  

Şi ce-a fost, în amintire, eu îţi las cu resemnare.

Bucuroasă privesc viaţa, un spectacol inedit  

Din care am stors poeme şi lacrimi la infinit.  

Iţi las zâmbetul de floare şi parfumul sideral,  

Nopţi bântuite de griji şi de dorul infernal,  

Amintirea clipei mele şi a şoaptelor de-amor,  

Zile bune şi senine, tot cu dragoste şi dor!  

Iubire târzie

E prea târziu să recunosc,
Că te iubesc ca prima dată
Şi mai ales mi-e greu să-ţi spun:
,, eşti cea mai minunata fată!

,,E prea târziu'' e-un fel de-a spune!
Un suflet tânar am în piept
Şi chiar de nu mai sunt un june,
Tot te iubesc şi te aştept!

Desigur, merg cu greutate,
Nu mai alerg ca altădată,
Le fac mai pe-ndelete toate,
Dar cred în tine, dragă fată!

Şi duc în spate nişte ani
Frumoşi, buni şi dumnezeieşti...
Deşi sărac şi fără bani,
Sunt sigur că tu mă iubeşti!

Neprevăzutul

Erai
atât de al meu
că nimic
nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum
mi s-ar fi tăiat o mână!

Erai atât de al meu
ca nimeni
nu-mi putea, scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept
sau tăia o ureche!

Şi totuşi
nimicul, un nimeni,
Timp nebun
mi te-a smuls din piept
desi te ascunsesem
în inimă!