Cuvânt Dumnezeiesc

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

Cânta poetul

Cânta poetul, tot ce mişcă
făcând abstracţie de putregai.
Din raiul său mai trimitea semnale,
spre mult râvnitul vostru rai,
aripi de gând şi lacrimi de cuvânt.

Dar cine să-l audă!
Pământenii cu antifoane în urechi,
gângănii în virtutea inerţiei,
sfâşie clipe în perechi
şi-nalţă ode bucuriei.

In lumea lui tot stând de veghe,
la zborul scund al clipei lor,
El, demiurgul tot mai crede
că întrupându-se în DOR
îşi va găsi la ei, pereche. 

Şi dând cuiva nemărginirea,
din ochii-albaşti-ai vieţii sale,
să facă pact cu omenirea
şi s-o îmbrace-n lucii zale,
armuri care păzesc iubirea.

Se coborî la ei, ferice
cu-alai de cântece măiastre.
Atâţia îngeri îl urmară
dar o pierdu pe-Euridice,
iubita lui verde-albastră,
trudită şi plăpândă ţară. 

Mireasa timpului prezent

  

Eu sunt mireasa fiecărei zile!   

Petrec cu muzici şi meseni de soi.   

Am pregătit o nuntă cât o viaţă   

Copilului ce sunt şi pentru voi!   

  

Eu sunt mireasa fiecărei clipe!   

In alb m-am îmbracat definitiv.   

Caleaşca mea e trasă de doi cai   

Din negrul cel mai pur şi mai fictiv.   

  

Şi sunt mireasa timpului prezent   

Trecut şi viitor mă-ncercuiesc.   

Nimic din ce există nu-i absent   

Din arsenalul ce-l diriguiesc!  

Miraj

Plănuiam să mergem la Ermitage,   

iubitule!   

Voiam să-mi arăţi bogăţia lumii.   

Cuvintele însă   

au ajuns înaintea noastră.   

Ştiam că eşti un vrăjitor prin naştere!  

Mi-ai dăruit   

dintr-un singur hocus-pocus   

mirajul nopţilor albe.   

Patinez   

şi nu mă satur

de lunecarea spre tine.   

Aurora sufletelor noastre mă ameţeşte   

şi simt aici, în plină noapte,   

ermitageul din ele.