Cuvânt Dumnezeiesc

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

Cânta poetul

Cânta poetul, tot ce mişcă
făcând abstracţie de putregai.
Din raiul său mai trimitea semnale,
spre mult râvnitul vostru rai,
aripi de gând şi lacrimi de cuvânt.

Dar cine să-l audă!
Pământenii cu antifoane în urechi,
gângănii în virtutea inerţiei,
sfâşie clipe în perechi
şi-nalţă ode bucuriei.

In lumea lui tot stând de veghe,
la zborul scund al clipei lor,
El, demiurgul tot mai crede
că întrupându-se în DOR
îşi va găsi la ei, pereche. 

Şi dând cuiva nemărginirea,
din ochii-albaşti-ai vieţii sale,
să facă pact cu omenirea
şi s-o îmbrace-n lucii zale,
armuri care păzesc iubirea.

Se coborî la ei, ferice
cu-alai de cântece măiastre.
Atâţia îngeri îl urmară
dar o pierdu pe-Euridice,
iubita lui verde-albastră,
trudită şi plăpândă ţară. 

Mireasa timpului prezent

  

Eu sunt mireasa fiecărei zile!   

Petrec cu muzici şi meseni de soi.   

Am pregătit o nuntă cât o viaţă   

Copilului ce sunt şi pentru voi!   

  

Eu sunt mireasa fiecărei clipe!   

In alb m-am îmbracat definitiv.   

Caleaşca mea e trasă de doi cai   

Din negrul cel mai pur şi mai fictiv.   

  

Şi sunt mireasa timpului prezent   

Trecut şi viitor mă-ncercuiesc.   

Nimic din ce există nu-i absent   

Din arsenalul ce-l diriguiesc!  

Miraj

Plănuiam să mergem la Ermitage,   

iubitule!   

Voiam să-mi arăţi bogăţia lumii.   

Cuvintele însă   

au ajuns înaintea noastră.   

Ştiam că eşti un vrăjitor prin naştere!  

Mi-ai dăruit   

dintr-un singur hocus-pocus   

mirajul nopţilor albe.   

Patinez   

şi nu mă satur

de lunecarea spre tine.   

Aurora sufletelor noastre mă ameţeşte   

şi simt aici, în plină noapte,   

ermitageul din ele.   

Turnul din mine

De-aici, din turnul meu de fildeş
În care stau de multă vreme,
Eu tot mai cred că într-o noapte,
Iubirea ta o să mă cheme.


Poate şi tu, de pe corăbii
Ce rătăcesc pe mări senine
Visezi câteodată-n somnu-ţi
Cum turnul s-a zidit în mine.


Şi poate o furtună mare
Şi valuri cum nici n-am visat
Îmi vor aduce într-o zi,
Iubirea ce-am tot aşteptat.

Vis de-o noapte

M-a surprins în noapte, luna
lunecând spre poarta ta.
Îmi făcea cu-n ochi, nebuna
şi spre tine mă-ndemna!  

Îmi spunea, dintr-o privire
(şi sunt înclinat s-o cred)
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!  

Şi, ascuns în pelerină,
de priviri mai indiscrete
spre iubirea ta, divino,
vin, purtând luna în plete!  

Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte, tandru vis!  

 

Tablou de toamnă

S-a stârnit afară vântul şi am căutat cuvântul   

printre ramuri scrijelite şi frunze îngălbenite.   

* * * * * *   

S-a stârnit apoi o ploaie, păsările alungând   

de pe ramul ce se-ndoaie cu tristeţe la pământ.   

* * * * * *   

Printre picurii de ploaie, care repezi se abat   

toamna-mi pare-o ghionoaie alungată din palat.   

* * * * * *   

Răzvrătită şi geloasă tună, fulgeră de zor   

                 pe o soră luminoasă care doarme somn uşor.

Poezie, dulce must!

  

Curge mustu-acum din vie, dulce ca o poezie   

Şi cad frunze de iubire în neştire, în neştire!   

Simt o mare bucurie care-n suflete învie   

Din a toamnei bogăţie, revărsată peste glie.   

* * * * * *   

Ca un cântec, ca o boare se aşterne pe ponoare   

Raza toamnei răbdătoare, darul sfânt făcut de soare.   

Curge mustu-acum din vie, dulce ca o poezie!  

Şi cad frunze de iubire în neştire, în neştire!  

Mesaj

Toamna blândă îţi trimit mesager la uşa ta
Şi soarele la zenit să te mângâie, aş vrea!
Frunzele să-ţi spună mut despre dragostea ce-ţi port
Când aduse sunt de vânt în al vieţii tale port.

Trimit inima-mi aprinsă şi dorul ca să topească
Flori de gheaţă-nchipuite care vor să înflorească.
Tu, primeşte darul meu, fiinţa ce sunt şi-am fost,
Ce-a avut un rost mereu şi-acum parcă, n-are rost!

Blândă toamnă, dulce doamnă te trimit cu mere coapte
Către dorul meu, dorit şi în zi şi-n miez de noapte!

Copacul

Copacul, fără un cuvânt, cu ramurile duse-n vânt
Veghea în zori ferestra mea dar nicio frunză nu avea!  

Şi în tristeţea lui solemnă vedeam statura-aceea demnă
A celui ce, de vânt bătut, s-a dăruit fără-un cuvânt!  

Şi drept, aşa cum eu îl ştiu, în faţa timpului pustiu
Ce-n toamnă totul i-a luat, îl simt puternic, brav bărbat!  

Nu plânge doar se leagănă şi dorul şi-l tăragănă,
Chemând la el, podoaba-i iară să-l împresoare-n primăvară.  

Şi-n ochiul de ferestră-albastră, oglinda de la casa noastră,
Deşi e gol, neputincios se vede-un verde Făt-Frumos. 

Mirare

Se miră timpul, se mai miră, de drumul meu şi eu mă mir!
Ciorchinii albi demult veniră, pe frunte, sărutarea-i mir.
Se miră drumul de curajul acestui mândru cercetaş,
Doar dragostea-mi rămâne pajul sublim şi tandru, uriaş.
Se miră luna, soarele şi de o viaţă, mă tot mir
Cum s-au păstrat izvoarele, cu dragoste, ca suvenir!

Stejarului

Eu sunt călătorul veşnic solitar
Iar umbra ta mă-nviorează iar.  

Primeşte-n schimbul cântului amar
O inimă aprinsă de cleştar!  

Întinde-ţi, ramul greu şi mă cuprinde!
Mai bine ca aici nu-mi e niciunde!  

Am să te-aprind la margine de drum
Şi amintirile vom face scrum.  

Vom arde amândoi şi-al iernii ger
Rămâne-va un zâmbet efemer.  

 

Am fost…

Am fost atât de veselă odată şi străzile păreau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine! Eu, cea mai fericită fată!

Ţi-am fost mereu atât de-aproape! Am fost o lume şi-mi erai o lume
Însă o mână nevăzută ce desparte m-a rupt de viaţă şi m-a rupt de tine.

Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase, pline de zâmbet şi de voioşie
Sunt tot ce-am fost trăind, cândva, în viaţa ce mi-ai dat cu bucurie!

În clipe grele, de melancolie, când străzile îţi par pustii
Tu mângâie cu drag, o amintire! În ea, pe mine mă mângâi. 

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

reţeaua literară - poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente

reţeaua literară - poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente

Blog Cititor de Proză - Republica Artelor

Blog Cititor de Proză - Republica Artelor

Fir de lună

Noapte, noapte

îmi dai şoapte,

de iubire şi de dor,

sărutarea lui pe pleoape,

dragostea ca un fuior

ce se toarce, zi de zi

în lumina soarelui,

împletindu-se cu luna,

în braţele cerului!

Noapte, noapte

Imi dai vise

Pentru clipele ucise

În zile de cumpene

Când tânjeam de dragoste

Şi rugam păsările

Să mi-l ţină-n cântece

Cum lumina soarelui

Viaţa pământului!

Poveste

A venit,
înmiresmat, vântul
în fiinţa mea.
Mi-a adus
căldura verii,
valul şi
dragostea ta.

A cântat
prea pătimaş,
în toamnă învârtejit
dar mi-a spulberat
în iarnă,
visul tandru
de iubit.

Telefonul fără fir

Când vă sufocaţi de ţipete
la adresa
puţinei voastre linişti
reveniţi pe tărâmul
copilăriei
şi jucaţi ,,telefonul fără fir'';
poate se va rătăci
un cuvânt magic!

Plecări spre alte zări

Mă doare marea,

nisipul fierbinte, zarea
şi vaporul care
va suna de plecare
spre-o altă mare,
spre altă zare.
Drumul acesta,
doctore, mă doare!

Am dezlegare

Am dezlegare de la viaţă
să ud cu lacrimi, flori
să pâlpâi calm printre fiori,
am dezlegare să trec dincolo
nu şi să revin.

Autumnală

În poiana-acestei toamne,
oază de lumină şi de gând curat,
cuvintele sunt păsări mici, măiastre.
Pe crengi, cu grijă, tu le-ai aşezat.

Aici şi merele sunt mai gustoase
şi perele, azi, setea-mi potolesc.
Din viile-aromate şi mănoase,
fiinţa-mi bucur cu un vin domnesc!

Când mi-a fost dor

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

Nu, nu eşti singur!

Soarele de jăratec
se stinge
sub pătura nopţii
iar fumul înăbuşirii
zămisleşte
amintiri întunecate.
Din lacrima lor,
tristeţe şi dor
se revarsă
în sufletul tău
îndrăgostit de răsărit.
Şi-n golul ce urcă
în fiinţă domol,
tu lasă, să intre acum,
dorul meu!
Şi noaptea cu vise
de mine trimise,
să-ţi fie alean
când ţi-e greu!
S-aştepţi dimineaţa
cu raza-i gingaşă,
obrazul clătind la izvor!
Să-ţi bucuri auzul
de-ţi cântă cocoşii
şi pasul te poarte
prin viaţă uşor!

„Cânta la Stupca o vioară”

„Cânta la Stupca o vioară”
Şi lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!

Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!

Balada e din neam viteaz ,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Şi-i cel mai brav dintre popoare!

Şi marea plânse dorul ei
Şi adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!

Taina sfântă a iubirii

Taina ta,
taina mea,
taina vieţii
au cântat-o-n
versul lor,
poeţii
înălţând-o-n
apogeu,
asceţii.
DAR din cer,
viu păstrată,
taina
cea minunată
va-nflori vesel
pământul
încă-odată
şi-încă-odată...

Inimă iubitoare

Din iubire
mi-ai spus
şoapte,
ce m-au înflorit
în noapte.
Din doritul
ce-ai dorit,
visul
ţi l-au încălzit.
Din al inimii
tumult,
curcubee
ai făcut:
Ochii
de i-aş ridica,
m-ar orbi,
dragostea ta!

De ce-uri

De ce las clipa
ca să fugă
şi să înghită cu un zâmbet
iubirea-mi
ce se-arată iarăşi
cu arsiţă în umblet?
Aş vrea,
să am azi o putere
ca să opresc
şi Universul
din mersu-i
ce pasiv îmi pare
şi să-l închid apoi
în versul
iubirii mele
creatoare.
Din inima-mi,
un vesnic soare,
iradiind mereu
eresul
să-mi fie doar
lumină, mersul.

Cântec de sirenă

Cu algele dorului, sfinte,

Să te împresor îmi doresc.

Şi-n zbuciumul mării, cuminte,

În taină să mi te vrăjesc!

Lasă a lumii scenă

Şi braţelor mele, te dă!

Iar cântului meu de sirenă,

Jertfeşte-i, a ta inimă!

Poezie

Poezie

Nu rata acest mesaj blog!

Nu rata acest mesaj blog!

O iubire de catifea

Undeva, în  văzduh, 
plutea  

o iubire de catifea  

şi pe aripa ei,  

soarele răsărea.  

Privirea se lumina  

de dragostea ei,  

de dragostea ta.  

Şi toate ce sunt  

ei se închinau  

şi toate ce sunt  

iubiri emanau. 

Privirea se lumina  

de dragostea ei,  

de dragostea ta.  

Undeva, în  văzduh, 

plutea  

o iubire de catifea  

şi pe aripa ei,  

soarele răsărea.

FRECVENTA CITITOR DE PROZA

http://frecventacititordeproza.blogspot.com/

mihai catruna - ArtTakesLondon

mihai catruna - ArtTakesLondon

Omor din culpă

Iartă-mă, iubite!
Ridicolă, dragostea mea
În lumea asta nebună
Spre ochii tăi se-nălţa.

Mă iartă, c-am îndrăznit
Mâna să-ntind spre fiinţa ta.
În drumul acesta, trăznit
Sufletul iubirii-mpietrea.

Mă iartă că iarna e vară
Şi vara mai ninge pe-aici
Şi lasă pentru ultima oară
Să-ţi gust zâmbetul gurii mici.

Să-l încrustez, amintire
În granitul ce am devenit
Să-mi fie mereu a iubire,
Lumină şi vers asfinţit.

La braţ cu primăvara

Urmând dar firul vieţii
Eu caut nu ştiu ce...
Ştiu bine că există,
Dar parcă tot nu e.

Livada îmi închină
Mereu parfumul ei
Şi-o creangă îmi anină
În păr, doi mugurei.

Splendoarea mă cuprinde
Şi iată că găsesc
Pe faţa primăverii,
Un zâmbet îngeresc.

O iau la braţ cu mine
O plimb senină-n vremi
Până când toamnă lină,
La tine, tu mă chemi.

Primăvara, sărbătoarea infinitului

Jubilând pomul înfloare,
Infinitu-n sărbătoare,
Cântecul păsărilor
Şi râsul fecioarelor,
Bucuria mieilor,
Gândul fariseilor,
Sacrificiu şi blestem
Primăvară, dulce semn!

Aş vrea...

Aş vrea
să întind mâna spre fiinţa ta,
fruntea să-ţi descopăr
de şuviţa rebelă
şi ochii aceştia de catifea
să-i zugrăvesc acum
în acuarelă!
Ştii,
eu călătoresc prin ei
către adâncul sufletului tău.
Tristeţea lor
dictează poezii,
m-apropie de tine, dragul meu!

Întâlnirea

Lui Fănuş Neagu


Când ,, te citesc,, îţi văd privirea
Şi mult mă bucură-ntâlnirea
Cu ochii cerului din tine!

Şi uneori să plâng îmi vine
La gândul că-ntr-o zi
Aceşti ochi nu-i voi întâlni

Când drumul meu s-o prăbuşi
Sau cerul lor s-o nărui.

Când ,, te citesc,, îţi văd privirea!

Am crescut

Versuri dedicate lui Adrian Păunescu

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor
culese de poetul neobosit.
Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:
-Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!

O cupă de iubire

Din cupa timpului dăruită de Tine

mâinile mele vremelnice au risipit clipele

pe zâmbetele copiilor,  prin leagăne şi parcuri,

prin bucătării şi şcoli.

La judecată vin doar cu mulţumirea sufletească

şi cupa plină de amintirile iubirii noastre, Doamne!

Constatare

Trecut, prezent şi viitor
Sunt timpurile ce mă dor
Căci trecerea îmi este grea
Şi se numeşte, viaţa mea.

Când deschizi o carte

Când deschizi o carte
Pătrunzi ca într-o rază.
Cuvintele devin făclii
Şi scânteiază fiecare frază.

Când deschizi o carte
Tu sorbi ca din izvor
Seninu-atâtor ape
Ce curg în gând, răcoritor.

Când deschizi o carte
Te-nalţi prin slova ei
Şi gândul sus te poartă.
Prin ea ai tot ce vrei!

Nu e totul să ai o floare

"Urmând dar firul vieţii/Eu caut nu ştiu ce.../Ştiu bine că există,/Dar parcă tot nu e./Livada îmi închină/Mereu parfumul ei/Şi-o creangă îmi anină/În păr, doi mugurei./Splendoarea nu mă lasă/Eu caut şi găsesc/În mugurii aninaţi/Un zâmbet îngeresc/..."

Cuvinte verzi

"Din mierea gândului aştept/cuvinte verzi zâmbind în soare,/cuvinte -pete de culuoare/pe griul vieţii imperfect,/cuvinte verzi cu spicul drept."

Alegerea

"Mă aflam /în faţa unui cuţit/cu două tăişuri./Am ales/siguranţa vârfului."

Criza

Criza este ,,o frază
de dânşii inventată,,
ce cu a ei putere
vă-apleacă spre pahar
şi-n circul ce se iscă
plătiţi români la dublu,
un triplu salt mortal.

Umbra mea

Zi de zi înaintând spre soare
Inima mi-am pârjolit

 
Şi-a crescut durerea şi mai mare
Şi în spate, umbra mi-a crescut.

 
Şi-a durut durerea mea amară.
Zvârcolirea ei m-a răvăşit

 
Şi am stors din ea ocean de lacrimi
Zi de zi, o viaţă, pic cu pic.

Tu mi-eşti singura avere.
M-am născut cu tine-n piept, durere!

Ploaia de lacrimi

Şi plouă, plouă

Şi plouă lin pe faţa ta

Şi nu ştiu dacă 

Această ploaie vom uita.

Privesc la tine

Şi ochii ţi i-aş săruta

Dar ploaia asta

A inundat dragostea mea.

Întrebare şi răspuns

Eu, 
în mâinile tale,
floarea 
devorată de petale,
de-ntrebare,
mă iubeşte, 
nu mă iubeşte...
şi mă pierd, 
regăsindu-mă
în răspunsul 
întrebării tale.

Acelaşi drum

Te prind de mână: nu privi-napoi!

Nu fă greşeala fără de scăpare,

Urcăm Golgota asta amândoi!

Ţi-e drumul greu, primejduit,

picioarele ţi-s aprig scrijelite

dar chipul tău e luminos

şi privirile-osândite!

Şi de-o să cazi

cu fruntea-n mărăcini

lasă-mi, povara frunţii tale!

O cruce, fie şi din spini

să-ţi duc pe-a vieţii înspinată cale!

Când soarele se va ascunde

şi de durere n-o să-l vezi,

să-ţi fiu alături, o lumină,

şi în lumină să mai crezi!

Când sete-ţi este eu să-ţi fiu,

năframa buzii arse în pustiu!

Să-ţi întăresc, în timp, credinţa

în tot ce înseamnă iubire

şi să câştigi cu biruinţă

a noastră primenire!

Dorinţă

Ochii mei vor să te vadă, legănându-ţi clipele
Şi iubirea-mi diafană să-ţi mângâie pleoapele.

Gura mea îţi vrea sărutul, floare de nu-mă-uita
Iar fiinţa mea-nceputul îl vrea cu fiinţa ta!

Să fiu eu, floarea din floare care dis-de-dimineaţă
Îţi presară stropi de rouă peste însetata-ţi viaţă!

Dorul, craiul nopţii mele

Dorul,
craiul nopţii mele îmi aprinde tainic
stele.
Într-un ochi de peruzea mi-nfloreşte
dragostea

Şi-ntr-o rază de lumină, luna galeşă mi-anină
Visele care aşteaptă mângâierea
înţeleaptă.

Iar la ceas târziu
în noapte, gândurile devin şoapte.
Dorului îi spun încet că sunt trează şi te-aştept.

Primăvară-sărbătoare

Jubilând pomul înfloare,
Infinitu-n sărbătoare,
Cântecul păsărilor
Şi râsul fecioarelor,
Bucuria mieilor,
Gândul fariseilor,
Sacrificiu şi blestem
Primăvară, dulce semn!

Urna sufletului meu

În vasul acesta rustic
pictat cu  vechi motive,
cenuşa patimilor
e înţesată
de mine explozive.
Ai grijă, exploratorule,
iubirea e încă o mină activă!

Zădărnicie

O floare crescută-n deşert,
o floare pierdută
rămâne!
Nu-s inimi,
nici mâini s-o mângâie,
nici ochi să-i aline suspine.
Iubire, pe veci spulberată
în grădini să-nfloreşti
altă dată!

Metamorfoză

Ca prin farmec din germenii de grâu, a doua zi,
pâinea rumenă mă îmbie pe masă
şi dragostea noastră în focul solar
iveşte un prunc drăgălaş.

Viaţa, un poem de iubire

Când treci pragul casei
''te iubesc!'' vreau să auzi
şi când paşii ţi-i porţi prin toamnă
fiecare pom să-ţi de-a bineţe
cu un ''te iubesc!''.
Pe scările urcuşului zilnic
''te iubesc!''să-ţi răsune în urechi.
Şi în faţa ferestrei lovite de ploaie,
când ochii ţi-i vei clăti
vei afla cât pot eu iubi.
Nu, nu sunt în cărţile păstorite,
Sunt aici, la tine în minte!

Intoarce-te!

 Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!
Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!
Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!
Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat
Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,
Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

Zilele-poeme

Suntem normali
adică, formidabili!
Sub ochii tăi
o lume nouă creşte.
Sub mâna ta,
un mugure-nfloreşte.

Într-un sărut
fiinţa mea se prinde
de inimă
şi iute ţi-o aprinde.

Suntem normali
adică, formidabili!
O mângâiere
te prelinge-n vene,
balsam să-mi curgă
în zilele poeme.

A fost odată un Om

Tu vezi acum, poetul ne-a iubit.
În fiecare vers stă mărturie,
inima lui, care avea să fie
proiecţie a noastră-n infinit.
Şi simţi din nou cum iremediabil
şi de neconsolat rămâne hăul.
Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
că nu ai fost măcar, un pic amabil.
Şi-a fost un Om atât de mare-n toate
de nu-l încape o eternitate!

Prima iubire

Când ai apărut, n-am reuşit să te păstrez!

Te-ai topit odată cu iarna...
Ce repede se-nvârteşte pământul când iubeşti!

Gândule, taci!

Gândule, taci!Nu mă trimite,
să mângâi zarea ce-mi pierde cărarea!
Gândule taci!
Nu-mi sufla-n van,
vrerea-n ocean
ci lasă-mă râu, pe langă grâu!

Câmp de maci în Moldova

Am văzut
un câmp rănit,
de atâţia maci în floare
de plângea, sângerând lanul
viselor, spre neuitare!

Îndemn

Tinereţea, dacă-ai vrea

Ai păstra-n inima ta

Ce pare că s-a-mpietrit

Dar şi piatra-i din iubit!

Tot de Dumnezeu, lăsată,

Tot un foc e şi în piatră!

Dorinţe legitime

După atâta vreme,
de lupte şi de zbucium
mi-e dor să mai aud
un glas tainic
de bucium.
De pe un deal să cheme
fiinţa mea retrasă,
spre culme s-o îndemne,
căci viaţa e frumoasă!
Şi linişte să-i dea
un cântec muntenesc,
  cum şoapta gurii tale,
când spune
,,te iubesc!,,

Visul ca o săgeată

Nimeni nu-mi poate lua visele!
E prima descoperire
a arcaşului din mine.
Şi totuşi,
o săgeată nu-mi iese la socoteală!

Romanţa dragostei

 Cupa dragostei ţi-ntind într-o caldă mângâiere,

Inima de dor ţi-aprind. Simt cum bate cu putere!

Fruntea de-mi vei săruta, mâinile am să-ţi sărut

Şi din cupă noi vom bea picătura de alint.

Soarbe, vinul cel de soi pe şoptite, pic cu pic!

Numai astfel, amândoi, nu vom regreta nimic!

Ascunde-mă!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă, să mă ridic!

Ascunde şi sfântă-amintirea la care mă-nchin zi de zi!
Căci scumpă îmi este iubirea de tine şi de a trăi!

Şi bucură-ţi inima-n noapte, când tandră îţi voi răsări
Şi crede-n săruturi şi şoapte, balsam pentru-o nouă zi!

Ascunde-mă-n sufletul tău, să nu mă atingă nimic!
Fii bun, fereşte-mă de rău şi-ajută-mă, să mă ridic!

Zbor

În preajma lui
simt că prind aripi!
Cuvintele,
un cântec îmi devin!
În preajma lui mă simt
femeie,
iubită cum n-am fost
nicicând!
Şi-n clipa când, mă ia de mână,
cu drag privirea-mi
căutând
mă simt, pe viaţă mai stăpână
şi mai bogată-atunci mă simt!
În preajma lui simt
că prind aripi
Şi-n zboru-acesta râd şi plâng.

Portret cu orhidee

Astăzi,
sub vechiul castan
de pe culmea de deal ruginit
îţi scriu
şi privind spre zenit,
un cer de cuvinte-ţi trimit.
Din gândul
ce-mi este robit
trimit vraja viselor mele,
limpede râu să-ţi suspine.
Tu, caută
şi vino spre mine,
să faci visul nostru-mplinit!
Astăzi,
sub vechiul castan,
schiţez un portret de femeie,
alături de-o floare,
blând ideal
şi-n gând, floarea mea,
orhidee.

Iubirea iernii

Repetai într-una că suntem nebuni.
În jur, zăpada neobişnuit de albă te contrazicea.
În trei zile, focul nostru a topit iarna.
Suntem nebuni, ,,nebuni'' spuneai.
Nu, iubitule, suntem liberi!

Eu ştiu...

Eu ştiu că eşti acolo, undeva 

Visezi şi tu, mai bună viaţa ta; 

Pe frunte sărutarea să imi dai 

Şi-alături, suflete, să-mi stai!

Adorm cu perna-n braţe uneori 

Pe ea în zorii zilei, lacrimi-flori 

Din visul ce în noapte ai trimis 

Să-mi fie-alean, tu, tandru vis.

Ploile nopţilor

Se lasă noaptea şi tăcut din întuneric îţi faci scut 

Şi nu auzi încetişor cum plânge ploaia ca un dor. 

Dacă-ai ieşi în calea sa cu stropii dulci te-ar mângâia, 

Ţi-ar şterge-n taină, lacrima şi-atunci poate că m-ai vedea. 

Şi n-ar fi noapte, mai frumoasă şi nici inimă mai voioasă 

Ca noaptea ploii încălzită de-o inimă îndrăgostită!

Dilemă

De ce e furioasă, tocmai acum, Penelopa din mine?
Întreaga-mi fiinţă se zbate într-o furtună teribilă
De parcă Ulise însuşi s-ar smulge din suflet.
Mâine îi voi scufunda corabia sau îl voi transforma în statuie!

Viaţa ca o clipă

E clipa plină de-aşteptare,

În zorii zilei ca şi-n fapt de seară 

Şi dând speranţe vii copilei 

Îi umple calda-i inimioară. 

E clipa plină de mireasmă, 

De tinereţe-mbobocită.

Pe-aripi de vis trimite gândul 

Că într-o zi va fi iubită. 

E clipa-i dor amăgitor 

Şi timpul i-a tot fost povaţă 

Şi doldora de vis şi dor 

Priveşte iar senină-n faţă. 

Cât sufletul îi înfloreşte 

În raza soarelui încinsă 

Copila noastră tot iubeşte 

Visarea ei de vreme ninsă.

Unde oare, se duc toate?

Unde oare, se duc toate?
În neant, veţi spune, poate!
Dar eu cred că din iubire
Toate merg în amintire.
Şi poate că strânse-s toate
În a lumii aspră carte:
Casă pentru fiecare,
O lumină şi-o culoare.

Mirare

Ce rece-i ochiul tău, ce mare

şi-n el, atâta înfruntare

soră cu-o dulce disperare!

Îngerul meu

Dacă nu ar fi fost visul,
Lumea asta de temut
De nu-mpiedicam cu dânsul
Demult m-ar fi doborât...

Dar mi-a stat la căpătâi
Visul, mândru Făt-Frumos!
La iubirea mea dintâi
Mă ducea pe-un cal fălos.

Şi uitam pentru o clipă
De necazuri şi dureri
Când călătoream cu visul,
Voioasă, prin primăveri.

Deveneam din nou fecioara,
Veselă, neprihănită.
Printre nourii-alburii
Mă simţeam din nou iubită.

M-am trezit îmbărbătată
Şi-ntinerită, mereu
După o călătorie
Cu visul, îngerul meu.

Reflecţii

Nicio bucurie nu e întreagă!

Nu sunt aşa cum mă visezi,

Nu eşti aici când te doresc

Şi totuşi suntem jumătăţi ale aceluiaşi măr!

Nehotărâre

Noaptea mi-e sfetnic bun

şi stelele mă inspiră

Şi totuşi

nu ştiu cum şi nici de ce,

cuvintele-mi expiră. 

Gândesc că sunt fericit

dar sunt nehotărât!

Inimă de granit, spune-mi

unde-am greşit 

Şi când te-ai împietrit?

Metamorfoză

Un ocean de stele, bolta in imens ocean se-alintă
Şi văd stele căzătoare in adâncuri cum se-avântă.
Unele mai ard pe valul înspumat, pe creasta lui,
Luminiţă-nsingurată cum e steaua dorului.
Şi Luceafăru-şi trimite o săgeată spre adânc
Dar nu cade drept lumina. Apa, razele îi frâng.

Am iubit odată, vara

Am iubit odată, vara

Cu noianul ei de fluturi

Ce cu verdele-i din suflet

Creştea multe începuturi.

Am iubit odată, vara

Ce la focu-i mă-ncălzea

Dulce-mi întindea ciorchinii

Şi o stea îmi promitea.

Am iubit odată, vara

Şi al ei izvor curat.

N-am să mai găsesc în viaţă

Apa-aceea niciodat!

Regina

În jur, mii de stele ţes drum de mătase:
Iubirea-ntre ele, regină rămase!
Coboară în suflet şi-i toată un zâmbet,
Colindă albită de dor, purtată de dulce fior.

Inimi gemene

Tristul pian într-o sală şedea şi mâna iubirii o tot aştepta.
Degete lungi el îşi imagina, că ar luneca pe clapa sa... 

Şi-atunci pianul cânta: vino, fetiţo, să mă mângâi,
Vreau dorul tău sub căpătâi! În noi acorduri, să tresar uşor, 

Sub mâna ta să simt că zbor, să-mi fii bucurie şi-amor!

Vino, să-mi scrii o poezie şi note dulci îţi dau, o mie!

Gânduri de dragoste

Am pus în ochi, lumina ce din adâncu-mi vine
Să-ţi lumineze drumul spre-a mea fiinţă mică:

Tristeţea să-mi ascundă, chiar şi singurătatea
Şi lacrima din gene să nu o vezi când pică.

Eu aş veni la tine, acum şi-n orice clipă,
Din cântecele lumii doar unul să mi-l cânţi!

Acolo unde marea, un munte înfiripă

Să îţi rămân chemarea, să ne iubim cuminţi.

Amintire

Braţele tale m-au primit şi m-au leganat.

Copil am redevenit atunci.

Grijile mi-au dispărut, lumea s-a volatilizat.

Eram numai noi.

Tu, leagăn iubirii mele,

mirat, speriat, fericit că am răspuns

chemării tale, din adâncuri.

Roua dragostei de viaţă

Eu te simt în raza blândă, primăvară parfumată!
În dorinţa mea arzândă te presimt ca niciodată

Când în zori, pe-o adiere, calmă şi uşoară vii
Şi creşti muguri plini de miere, pomilor şi printre vii.

Străluceşti, purtând în plete un noian de violete

Iar din galbene narcise împleteşti noaptea la vise.

Eu te am în suflet, fată!Tu, mereu îmi înfloreşti
Floarea vieţii, parfumată cu idile şi poveşti!

Un bujor-aprins zâmbeşte unei dalbe lăcrămioare.

Faţa ta iar străluceşte, lăcrimând de-atâta floare!

Roua dragostei de viaţă, tot preface-n nestemate!

Şi mi-am dat cu ea pe faţă  să fiu primăvară-n toate!