Popas

Popas

luni, 17 octombrie 2011

Copacul

Copacul, fără un cuvânt, cu ramurile duse-n vânt
Veghea în zori ferestra mea dar nicio frunză nu avea!  


Şi în tristeţea lui solemnă vedeam statura-aceea demnă
A celui ce, de vânt bătut, s-a dăruit fără-un cuvânt!  


Şi drept, aşa cum eu îl ştiu, în faţa timpului pustiu
Ce-n toamnă totul i-a luat, îl simt puternic, brav bărbat!  


Nu plânge doar se leagănă şi dorul şi-l tăragănă,
Chemând la el, podoaba-i iară să-l împresoare-n primăvară.  


Şi-n ochiul de ferestră-albastră, oglinda de la casa noastră,
Deşi e gol, neputincios se vede-un verde Făt-Frumos. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu