Vorbim amândoi
deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.
Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.
Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.
Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.
Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.
Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic,
norii se izbesc hrănind pământul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu