Lui Eminescu

Eşti busuiocul care a sfinţit izvorul
Şi steaua ce luceşte-n lacul
Unde mai plânge dorul!

Eşti floare-albastră-n ochii mei,
Mirificul parfum de tei!
Iar seara-n bucium te prefaci

Când strigi şi îi aduni pe fraţi!
Tu eşti dorinţa cea mai vie
Pentru eterna, dulcea Românie!