O iubire spulberată

O floare

de păpădie

s-a deschis de dimineaţă
când voios soarele-adie,

mângâindu-o

pe viaţă.

Şi pe câmpul înverzit,

multă vreme-a strălucit,
dorindu-şi mereu să stea

numai

în lumina sa!
Dar, pe cer s-au adunat

norii care-au speriat
bănuţul ei aurit.

Chiar şi vântul a venit
din senin,

fără de veste

şi-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,

peste alte şapte mări.
Pufuleţ de păpădie,

tu ce zbori

din loc în loc,
cine soarta să ţi-o ştie

şi cine-i al tău noroc?
Cine te va prinde

oare

să te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun

sau poate,

unul rău, chiar şi hapsân?